GALERIE FOTO: Voluntarii de Cruce Roșie, sărbătoriți la Seara Voluntarilor!

0
507


Filiala de Cruce Roșie Vrancea a organizat aseară, cu prilejul Zilei Internaționale a Voluntarilor, cea de a șaptea ediție a Serii Voluntarului de Cruce Roșie. Evenimentul a avut loc la Corso Cafe din Focșani, și în cadrul lui au fost sărbătoriți voluntarii care au sprijinit cu entuziasm și necondiționat, activitățile Filialei în ultimul an. S-au strâns în jurul meselor, la o prăjitură și un suc, și au depănat amintiri, atât voluntarii tineri ai Filialei vrâncene de Cruce Roșie cât și membrii ai Clubului Seniorilor și prieteni ai instituției vrâncene de caritate. „În fiecare an, cu ocazia Zilei Voluntarului, îi sărbătorim pe cei care ne inspiră prin munca, pasiunea și devotamentul cu care se dedică celor care au nevoie de ocrotire și sprijin. Tineri și vârstnici, oameni minunați și generoși, voluntarii sunt inima și forța Crucii Roșii. Sunteți gata să interveniți pentru cei aflați în nevoie, pentru a schimba destine și a inspira comunități. Voi apărați și promovați valorile umanitare și aveți un angajament nobil, acela de a construi un viitor cu pace, prosperitate și demnitate pentru toată lumea. Vă felicit și vă mulțumesc pentru că faceți parte din marea familie a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Împreună scriem, în fiecare zi, de 141 de ani, istoria Crucii Roșii Române, oferim ajutor și speranță și ducem mai departe valorile în care credem”, a fost mesajul transmis de Alteța Sa Regală Principesa Margareta, Custodele Coroanei și președintele Societății Naționale de Cruce Roșie Română cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntarilor.
    Crucea Roșie este cea mai veche rețea de voluntari din lume, în anul 2016 înregistrând pe întreg globul 14 milioane de voluntari activi de Cruce Roșie, dintre care 9 milioane voluntari tineri. 5 decembrie este o dată extrem de importantă pentru Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, luând în considerare că cea mai mare parte din activitățile noastre este făcută de voluntari, în jurul lumi. Este o oportunitate pentru a arăta întregii lumi rezultatele obținute mulțumită tuturor persoanelor care își oferă timpul, abilitățile, cunoașterea și emoțiile în mod gratuit. Cu toții au o singură dorință – să îi ajute pe cei în dificultate și să facă lumea un loc mai bun pentru toți. Pentru a marca ziua de 5 decembrie, Federația Internațională de Cruce Roșie a invitat pe toată lumea să promoveze fotografii cu voluntarii de Cruce Roșie pe platformele social media folosind hastag-ul „#VolunteersActFirst”, pentru a promova activitatea de voluntariat realizată pe tot globul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here