Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea au organizat o sesiune de informare anticorupție cu personalul Poliției Locale Focșani, la finalul lunii noiembrie. Acțiunea a avut loc în parteneriat cu Primăria Municipiului Focșani, în baza Protocolului de colaborare încheiat între Municipiu și DGA în luna octombrie a acestui an. Obiectivul protocolului este creșterea „gradului de responsabilizare și conștientizare a personalului din instituțiile publice în raport cu cetățeanul precum și în vederea fundamentării unui comportament integru în rândul funcționarilor publici din cadrul administrației publice locale”. Reprezentanții DGA au precizat că acțiunea de informare care a avut loc la Poliția locală se înscrie într-o serie mai amplă de activități dedicate ,,Zilei Internaționale Anticorupție – 9 Decembrie”. La nivelul județului Vrancea, DGA este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Vrancea, al cărui sediu se află în municipiul Focșani, telefon/fax 0237207119. „Cetățenii județului Vrancea care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare la linia gratuită Telverde anticorupție 0800.806.806, prin e-mail la adresa: vrancea.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene”, se arată în informarea DGA.