Un grup de elevi de la Colegiul Tehnic Ion Mincu a participat, joi, la activitatea „Drepturile noastre pe internet”. Aceasta este prima activitate desfășurată în cadrul programului european Ora de Net, coordonat de Organizația Salvați Copiii. Este un program de voluntariat care promovează utilizarea creativă, utilă și sigură a internetului de către copii, susținut de Ministerul Educației Naționale.
Drepturile copiilor se aplică atât offline, cât și online. De aceea, elevii au discutat ieri despre aceste drepturi, așa cum au fost ele precizate în Convenția cu privire la Drepturile Copilului, simplificată și editată ca parte a raportului realizat în cadrul proiectului „Growing Up Digital”, coordonat de Childrenâs Commissioner for England, publicat în 2017. Liceenii au aflat câteva dintre aceste drepturi, cum ar fi faptul că autoritățile trebuie să protejeze respectarea drepturilor copiilor online și offline, părinții trebuie să se implice în informarea copiilor cu privire la internet, identitatea digitală a copiilor trebuie protejată. Au aflat că traficul de copii, recrutarea în forțele armate, vinderea drogurilor ilegale sunt organizate atât online cât și offline, iar autoritățile trebuie să prevină în ambele direcții. Datele personale nu trebuie colectate fără acordul copilului, aceștia având dreptul de a avea acces la internet pentru a beneficia de societatea modernă.
Au fost urmărite, în continuare, două videoclipuri postate pe www.oradenet.ro: „Cyberbullying – Cum te protejezi pe internet”, realizat de un tânăr într-o manieră comică și cu limbajul specific adolescenților, și „Pe primul loc la CYBERBULLYING!”, din care am aflat că 41% dintre adolescenții care accesează internetul sunt hărțuiți online. În încheierea activității, elevii au propus alternative de petrecere a timpului liber, în locul navigării pe internet, precum practicarea unui sport, dansuri, mersul la sală, ieșiri cu prietenii, plimbări cu bicicleta, role sau skateboard, excursii, mersul la spectacole și altele. „Concluziile pe care le-am desprins, împreună cu elevii, la sfârșitul activității, au fost că trebuie să ne cunoaștem drepturile și să cerem pedepsirea celor care ni le încalcă, iar atunci când postăm public informații personale și poze, e bine să fim «cu capul pe umeri»”, ne-a declarat profesorul Cezarina Nicodei, facilitator Ora de Net.