Formații
CSM Focșani 2007: Vișan, Muraru – 2, Ivan, Ciubotaru, Gogonea, Feraru – 10, Golea -2, Bari – 3, Petru Andronic, Bogdan, Radu Andronic, Popoiu, Prundiș – 4, Ciocoiu, Èane – 1, Gheorghiță.
CS OK Sport: Ifrim, Bostan, Bobeică, Stanciu, Belchianu, Radu, Faraoan, Pop, Găman – 3, Drăgan – 1, Popa – 4, Gao Manicuța – 5, Șerban – 3.
În Sala Polivalentă a început, ieri, primul turneu de sală al seriei B a Campionatului Național al juniorilor 3. În jocul de debut al turneului s-au întâlnit formația organizatoare, CSM Focșani 2007 și CS OK Sport Onești. În turul campionatului, tot la Focșani, CSM 2007 a câștigat cu 26-19 și avea ascendentul moral al acelei victorii în fața unei adversare ambițioase, aflate pe locul al doilea al clasamentului, cu două mai sus decât gazdele. Focșănenii aveau din start handicapul lipsei celui mai bun marcator, Alexe, rămas acasă, la Adjud, pentru că nu putut lipsi de la școală. Absența golgeterului a fost suplinită, însă, excelent de un alt marcator important al echipei, Feraru, care avea să înscrie de zece ori, aproape jumătate dintre golurile Focșaniului.
Meciul a început sub semnul unui echilibru care s-a menținut pe toată durata primei reprize, încheiată cu avantaj de un gol în favoarea oaspeților: 11-12.
În partea a doua a întâlnirii, focșănenii s-au apărat foarte bine, blocând centrii adverși care fuseseră productivi în prima repriză și au finalizat, de regulă cu siguranță, și de la 9 metri, dar și în urma unor combinații surprinzătoare pe semicerc! După șapte minute din a doua parte a întâlnirii, focșănenii făcuseră 14-12, în minutul 41 conduceau cu 18-14, dar două eliminări succesive de la gazde i-au ajutat pe oneșteni să ajungă la 19-16, în minutul 46. Sub presiunea timpului, OK Sport a accelerat acțiunile, dar cum și în handbal graba strică uneori treaba, au pierdut mingi pe care elevii antrenorilor Marius Partene, Iulian Neață și Dan Rusu le-au transformat în goluri! Meciul s-a încheiat cu un incontestabil 22-16 pentru focșăneni și CSM Focșani 2007 a urcat pe locul al treilea al clasamentului.
Prima zi a turneului a continuat cu meciurile Știința Municipal Bacău – LPS Vaslui II, de la ora 12,30 și CSS Tecuci – LPS Vaslui I, de la ora 14,00.
Astăzi, de la ora 12,30, CSM Focșani 2007 va întâlni pe LPS Vaslui I. De la 11.00, este programată partida LPS Iolanda Balaș Soter Buzău – Știința Municipal Bacău, iar de la ora 14,00 se va disputa meciul LPS Vaslui II – CSS Tecuci.