Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Film documentar despre „Suferințele colectivizării”, la Școala Gimnazială Suraia


    Duminică, 26 noiembie 2017, ora 13.00, la Școala Gimnazială Suraia, va fi lansat filmul documentar „Suferințele colectivizării”, realizat de profesoara Camelia Sandu, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Suraia. Filmul are ca temă centrală revolta din Suraia împotriva colectivizării din anul 1957 și a plecat de la un proiect de istorie orală.
    În anul Centenarului luptelor de la Mărăști, Mărășești și Oituz și la mai puțin de două luni de la intrarea în anul Centenarului Marii Uniri, nu trebuie să uităm nici de suferințele țăranilor care s-au opus intrării în colectiv. În urmă cu 60 de ani, între 28 și 30 noiembrie, surăienii au vrut să-i alunge din sat pe cei care le forțau înscrierea în structurile colectiviste. Revolta lor a fost un model pentru vadu-roșceni, care s-au revoltat în zilele următoare, între 1 și 4 decembrie, nouă dintre ei plătind cu viața și pentru răstoceni care, pe 12 ianuarie 1958, s-au împotrivit   comasării pământurilor și trecerii lor în Gospodăria Agricolă Colectivă. Revoltele au fost urmate, pentru zeci de țărani, de ani de suferințe petrecuți în închisorile cumuniste și în coloniile de muncă din Balta Brăilei.
    La evenimentul de duminică au fost invitați să participe foști deținuți politici, supraviețuitori ai evenimentelor, oficialitățile comunei, profesori din localitate și din județ, elevi.

Școala Gimnazială Suraia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?