Mâncărurile din pește sunt binevenite în postul Crăciunului. Din punct de vedere al alimentației, acest post este mai ușor decât Postul Paștelui, având multe dezlegări la pește, ulei și vin. Se mănâncă pește în toate zilele de sâmbătă și duminică, precum și la sărbătorile religioase. Prima zi de dezlegare la pește este 21 noiembrie, de sărbătoarea „Intrărea Maicii Domnului în Biserică”, apoi pe 30 noiembrie, de sărbătoarea „Sfântul Andrei”, pe 6 decembrie, de sărbătoarea „Sfântul Ierarh Nicolae”, pe 13 decembrie, de sărbătoarea „Sfântul Ierarh Dosoftei”, mitropolitul Moldovei. Ultima zi în care se mănâncă pește în postul Crăciunului este 18 decembrie, de Sărbătoarea „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”.
Pentru a afla cum se fac câteva rețete din pește, dar și pentru a vă spune ce prețuri au gogoșarii, roșiile, morcovul și ceapa, legume necesare pregătirii cămării pentru iarnă, am stat de vorbă cu câteva gospodine din Piața Moldovei. De la ele am aflat cum se pregătește delicioasa zacuscă de pește, îndrăgită în postul Crăciunului, când se mănâncă mult pește, dar și pasta de pește și peștele afumat. Spre deosebire de alte preparate pentru iarnă, pentru zacusca de pește este nevoie de foarte multă răbdare. Se merită munca depusă, deoarece rezultatul este delicios. „Zacusca de pește se face la fel ca zacusca de vinete, numai că în loc de roșii se pune bulion. Avem nevoie de 5 kilograme de pește, 3 kilograme de ceapă, 2 kilograme de morcovi, 2 kilograme de gogoșari, un borcan de 800 de grame de bulion, un litru de ulei, foi de dafin, sare și piper. Putem să înjumătățim măsurile, dacă vrem mai puțină. De preferat ar fi să facem cu macrou. Este mai gustos și are oase mai puține. Se fierbe peștele și se alege de oase. Se toacă ceapa și se pune la călit într-un litru de ulei. Nu o lăsăm prea mult ca să nu ne fie rău la stomac. După ce s-a călit ceapa, punem morcovul ras și bulionul și le lăsăm să clocotească în ulei. După ce s-a înmuiat se pune ardeiul, de preferat sunt gogoșarii că sunt mai cărnoși. Se pune și peștele, foile de dafin și se condimentează cu sare și piper. Se mai lasă să fiarbă vreo 20 de minute. Compoziția se pune în borcănele mici, cât să mănânci o dată. Borcanele se fierb la bain marie ca să se sterilizeze”, mi-a spus doamna Mariana, o gospodină care vinde pește în Piața Moldovei.
O altă vânzătoare de pește mi-a destăinuit cum se face pasta de pește. „Pasta de pește este super bună, mătușa mea o face des. Se folosește, de obicei, pește proaspăt, caras, crab, șalău, fitofag sau alte soiuri. Pentru pastă avem nevoie de 3 kilograme de pește, 2 kilograme de ceapă, jumătate de litru de ulei, 100 mililitri de oțet, 400 grame de bulion, o lingură condimente pentru pește, sare și piper. Se fierbe peștele timp de o oră, la foc potrivit, cu o ligură de sare, oțet și piper, de preferat piper verde. Se taie ceapa în bucăți mai mari și se călește în 250 mililitri de ulei. Ulterior, ceapa și peștele se dau la mașina de tocat și se pun la călit cu uleiul rămas, se condimentează și se mai lasă la fiert 20 de minute. Dacă este necesar, se mai poate pune puțină apă. Se pune bulionul și se mai lasă la fiert încă 40 de minute. Când se ridică uleiul, pasta e gata. Pasta se pune în borcane, care se sterilizează. Mătușa mea e expertă. Ea pune zeamă de lămâie în loc de oțet și uneori mai pune și bucățele de lămâie”, mi-a zis femeia.
Un domn, pe care l-am găsit în fața unei vitrine cu pește, cumpăra macrou ca să îl afume. „E foarte gustos preparat așa. Îl curăț, îl condimentez cu puțin usturoi, cu ulei, cu sare și piper și îl bag la afumătoare. Fac focul mic cu lemne de fag. Peștele se și afumă și se rumenește frumos„, mi-a spus cumpărătorul.
Comercianții de pește din Piața Moldovei și-au umplut vitrinele cu marfă, deoarece în Postul Crăciunului, potrivit calendarului creștin ortodox, este dezlegare la pește în fiecare sâmbătă și duminică, dar și la sărbători mari. La tarabe, cei care doresc să cumpere pește găsesc specii variate, din mări și oceane, pe care le pot achiziționa la prețuri care variaza de la 6,5 lei pe un kilogram, până la 45 de lei. Păstrăvul se vinde cu aproximativ 24 de lei kilogramul, crapul cu 24 lei kilogramul, file de novac 23 lei, macroul congelat se vinde cu prețuri între 10 și 11 lei kilogramul, scrumbia oceanică cu 8,5 lei, codul argintiu cu 8,5 lei, trunciul de merluciu cu 14,50 lei și hamsiile sărate cu 8 lei. Pentru rețetele prezentate puteți achiziționa produsele din Piața Moldovei, prețul unui kilogram de ceapă variază între 1,5 și 3 lei, un litru de ulei costă 5 lei, prețul roșiilor variază în funcție de mărime și prospețime între 1 leu și 3 lei, morcovul costă 1,5 lei, iar un kilogram de gogoșari costă între 3 și 5 lei, prețul variind în funcție de calitate.