Calendarul creștin-ortodox pentru anul 2018 a apărut deja la Editura Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în cinci variante: tip foaie (de perete), tip agendă de buzunar (carnețel), de perete cu spiră metalică, de birou – format mare, de birou – format mic. Toate modelele de calendare sunt ilustrate cu icoana Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și cu icoanele unor sfinți români, deoarece anul 2018 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Calendarele sunt redate, la fel ca în anii anteriori, printr-o grafică specifică, fiind prezentate sărbătorile și sfinții fiecărei zile, dar și o serie de informații utile: zilele de post și posturile de peste an; zilele aliturgice (în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie) și zilele cu Liturghie diferită; zilele în care nu se săvârșesc parastase; zile și date importante; sărbătorile bisericești naționale; zilele și sărbătorile legale în care nu se lucrează; zilele în care nu se fac nunți. Calendarul agendă a fost conceput într-un format practic (12Ã8 cm), foarte accesibil, însemnările tipiconale din zilele de duminică, necesare, îndeosebi, slujitorilor Sfintei noastre Biserici, fiind evidențiate separat.
O mare parte din banii încasați în urma comercializării calendarelor va fi folosită pentru susținerea activităților pastoral-misionare, cultural-educaționale, social-filantropice și administrative. Biserica Ortodoxă Română, în conformitate cu Legea nr. 103/1992, are dreptul exclusiv de tipărire și de comercializare a calendarelor ortodoxe și nu a dat nici unei persoane fizice sau juridice acordul pentru producerea și comercializarea acestora. De aceea, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei recomandă „achiziționarea calendarelor creștin-ortodoxe numai de la pangarele parohiilor și mănăstirilor din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, de la magazinele de obiecte și cărți bisericești ale Centrului Eparhial, precum și de la standul mobil din centrul municipiului Buzău (Piața Dacia), al cărui responsabil cooperează cu Eparhia noastră, pentru a avea siguranța că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei.