Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Focşaniul, pe harta mondială a roboticii!


    Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea va găzdui, în calitate de partener în cadrul manifestărilor prilejuite de Săptămâna Europeană a Roboticii, evenimentele ce vor fi organizate în data de 22 noiembrie, cu prilejul Caravanei Roboticii. Acestea se vor desfășura în sediul Sălii de lectură și Internet și în cel al Centrului de formare al instituției de cultură, din strada Maior Gheorghe Sava, nr. 4, precum și la Colegiul Național Unirea. În cadrul evenimentelor, tinerii participanți vor avea ocazia să vadă și să interacționeze cu o serie de roboți educativi și să discute despre oportunități de carieră în acest domeniu.
    Pentru informații suplimentare privind evenimentele locale din Focșani cei interesați o pot contacta pe Margareta Tătăruș, coordonator al Centrului de formare al Bibliotecii Județene Vrancea, pe email: margotatarus@gmail.com, sau la telefon 0722.337.002. Informații suplimentare despre evenimentele naționale organizate în cadrul Săptămânii Europene a Roboticii pot fi aflate scriind la adresa: ana-maria@e-civis.eu sau la telefon 0721.678.764, persoană de contact Ana-Maria Stancu, coordonator național al Săptămânii Europene a Roboticii.
„Anul acesta se organizează, pentru prima dată la nivel național, în  România, Săptămâna Europeană a Roboticii, în perioada 17 – 26 noiembrie. Aceasta este o inițiativă a rețelei internaționale europene de robotică, EURobotics, ce se desfășoară în majoritatea țărilor europene și are drept scop promovarea industriei roboticii și a potențialului acesteia. Conform celui mai recent raport privind industria mondială a roboticii, anul 2016 a fost anul în care cifra de afaceri din domeniul roboților de servicii a depășit-o pe cea a roboților industriali. Raportul precizează, de asemenea, că sumele din acest domeniu, în 2016, au fost de aproximativ 31 miliarde de dolari în 2016 și estimează că până în 2022 acestea vor ajunge la 237 miliarde de dolari, cu creștere preponderent în domeniul roboților de servicii. Acest lucru înseamnă că în curând roboții vor deveni o parte normală din viața noastră și, mai ales, că va fi nevoie de foarte mulți specialiști în acest domeniu”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
    La nivel național, vor fi organizate evenimente naționale, precum prima dezbatere la nivel național privind robotica în România, expoziție cu roboți și Caravana Roboticii, dar și evenimente locale organizate de companii, cluburi de robotică, biblioteci și instituții de învățământ.
    De altfel, Focșaniul are o echipă de robotică, ce se află pe locul 20 în lume. Echipa Centrului de Robotică, condus de profesorul Săndel Agache, de la Colegiul Tehnic Edmond Nicolau Focșani, s-a clasat în Top 20 la World Robot Olympiad, cu 253 de puncte. La competiție, care a avut loc zilele trecute în San Jose, Costa Rica, au participat 22.000 de echipe, din 60 de țări!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?