Cântăreața pop egipteană Sherine Abdel Wahab a fost trimisă în judecată în țara sa pentru că a spus în timpul unui concert în străinătate că a bea apă din Nil ar putea fi periculos pentru sănătate, au anunțat miercuri surse judiciare, relatează AFP. Cântăreața de succes a fost acuzată că „a adus atingere interesului general” și data procesului său a fost fixată la 23 decembrie, potrivit acelorași surse. Sindicatul muzicienilor a anunțat marți că îi va interzice să mai apară pe scenă în Egipt după un concert dat în Emiratele Arabe Unite (EAU).
Utilizatorii de pe rețelele sociale au partajat o înregistrare video din acest concert în care poate fi văzut un fan care îi cere vedetei să cânte „Ați băut apă din Nil?”, unul dintre succesele sale. „Ai face bilharzioză”, a răspuns ea, referindu-se la o boală provocată de viermii paraziți prezenți în anumite ape dulci și împotriva cărora autoritățile egiptene se luptă de ani de zile. „Bea Evian, este mai bine!”, a glumit ea.
Comentariile sale, a precizat sindicatul muzicienilor într-un comunicat, au aruncat în derâdere, „de manieră nejustificată, dragul nostru Egipt”. În această săptămână, Sherine Abdel Wahab a scris pe contul său de Facebook că respectivul concert a avut loc în urmă cu peste un an. „Nu îmi amintesc să fi spus asta pentru că, bineînțeles, nu gândesc asta și nu reflectă sentimentele față de țara mea (…) îmi pare rău”, a spus ea.
Cântăreața era una dintre cele mai de succes din Egipt înainte de a anunța anul trecut că pune capăt carierei sale. Ea a revenit între timp asupra deciziei și a făcut parte din juriul versiunii arabe a emisiunii „The Voice”.