Modificările Codului Fiscal nu afectează salariile de la ENET

0
822


Producătorul de energie termică ENET Focșani este prima companie din Vrancea care a anunțat că salariații nu vor fi afectați de transferul contribuțiilor salariale de la angajator la angajat de la începutul anului viitor. La nivelul ENET a fost realizată o simulare a implicațiilor financiare pe care le presupune acest transfer al sarcinii fiscale iar compania își asumă această modificare astfel încât salariații să își păstreze salariile nete. Directorul ENET, Manole Merchea, ne-a spus că societatea trebuie să respecte un buget pentru salarii care nu poate fi modificat și, în aceste condiții, au fost efectuate toate calculele pentru a vedea ce impact vor avea modificările fiscale. La acest moment, ENET are 273 de angajați.
    Modificările la Codul Fiscal aprobate prin Ordonanță de Urgență prevăd, în domeniul contribuțiilor sociale obligatorii, atât reducerea cotelor cumulate ale contribuțiilor sociale obligatorii, per total, cu două puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, cât și reducerea numărului contribuțiilor sociale de la nouă (angajat și angajator) la trei, după cum urmează: contribuția de asigurări sociale (CAS), plătită pentru salariat; contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), plătită pentru salariat; contribuția asiguratorie pentru muncă, suportată de angajator.
    Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, transferul sarcinii fiscale a obligațiilor privind contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator la angajat în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor se stabilește astfel: „CAS și CASS se datorează de către persoanele fizice, respectiv de către angajați, inclusiv în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, pentru care CAS și CASS datorate nu pot fi mai mici decât nivelul contribuțiilor sociale aferente salariului minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează acestea, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ”. De asemenea, se stabilește o cotă suplimentară de CAS (de 4%, respectiv 8%) pentru condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă definite potrivit legii. „Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) este în cotă de 10%, datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale”, se spune în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here