Interviurile lui Muscalu. Miodrag Belodedici: Pe vremea mea, maidanul era ca o religie. Pe maidan am învăţat fotbal

0
2546


Miodrag Belodedici s-a remarcat ca fotbalist la Steaua București, între 1983 și 1989, și la Steaua Roșie Belgrad, între 1989-1992. A câștigat două Cupe ale Campionilor cu Steaua Roșie Belgrad și Steaua București. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a. În 2012 Belodedici a fost ambasadorul Finalei UEFA Europa League.

Cariera la echipele de club
    Miodrag Belodedici și-a început cariera de fotbalist la echipa Minerul Moldova Nouă, din liga județeană Caraș-Severin. Format de antrenorul Olimp Mateescu, Belodedici a fost transferat în anul 1982 la Luceafărul București. De aici, a fost recrutat la Steaua de către Ion Alecsandrescu, președintele clubului la acea dată. Miodrag Belodedici a evoluat la Steaua până în 1988, cucerind cu acest club patru ediții consecutive ale Campionatului României, Cupa României în 1985, 1987 și 1988, și Cupa Campionilor Europeni, în 1986, după ce a evoluat ca fundaș toate cele 120 de minute ale finalei decise în urma penalty-urilor de departajare. În vara următoare, Belodedici a câștigat cu Steaua și Supercupa Europei, în 1987.
În 1988, Miodrag Belodedici a fugit în Iugoslavia, acest fapt atrăgându-i o condamnare de 10 ani de închisoare în absență pentru trădare din partea regimului comunist.
    În Iugoslavia, Belodedici a jucat la Steaua Roșie Belgrad. Odată cu căderea regimului comunist din țara sa natală, Belodedici a fost grațiat. În scurt timp, a devenit unul din oamenii de bază ai echipei iugoslave, iar în anul 1991 a câștigat din nou Cupa Campionilor Europeni, după o finală cu Olympique de Marseille. Și această finală de Cupa Campionilor a fost decisă tot la penalty-uri. La Steaua Roșie Belgrad a evoluat până în 1992. Din 1992 și până în 1994 Belodedici evoluează sub culorile clubului Valencia CF, în Primera División. În 1994, imediat după Campionatul Mondial din Statele Unite, Belodedici a plecat la Valladolid, club de la care a trecut la Villareal CF, după care a plecat în Mexic, pentru a evolua pentru Atlante. S-a întors în România în anul 1998, și până în 2001 a evoluat din nou la Steaua, echipa la care s-a consacrat. Belodedici a cucerit cu Steaua al cincilea titlu de campion al României, în 2001, și o Cupă a României în 1999. Și-a încheiat cariera de fotbalist la vârsta de 37 de ani.

Focșaniul are un centru puternic pentru micii fotbaliști

Miodrag Belodedici laudă antrenorii din județul Vrancea pentru implicarea la nivelul copiilor și juniorilor. Este convins că, peste puțin timp, mulți dintre tinerii fotbaliști ai județului nostru vor face pasul către fotbalul de mare performanță, inclusiv la loturile naționale. 

    Din punct de vedere al performanțelor la echipa de club, Miodrag Belodedici este cel mai titrat jucător român. Este singurul fotbalist din România care a câștigat două Cupe ale Campionilor Europeni, cu Steaua București în anul 1986 și cu Steaua Roșie Belgrad în anul 1991. Miodrag Belodedici a debutat în echipa națională în 1984, de-a lungul carierei sale adunând 53 de selecții. A jucat pentru naționala României la Campionatul Mondial din 1994, precum și la Campionatul European din 1996. În 2009, cu ocazia Centenarului Federației Române de Fotbal, a primit distincția „Diamant” pentru întreaga sa activitate alături de alți importanți fotbaliști români. În prezent, Belodedici este director al centrelor de juniori ale Federației Române de Fotbal.

Salut, Belo! Cum îți merge la FRF?
Mulțumesc, bine! Mă bucur că ați venit să ne vizitați. Avem porțile deschise pentru toți oamenii de fotbal care vor să aducă un plus la toate nivelurile fotbalistice. Focșaniul este un centru destul de puternic pentu copii și juniori. Lumea fotbalistică apreciază munca antrenorilor din Vrancea. Sunt multe competiții de anvergură națională care sunt organizate la Focșani si toții copiii au de câștigat din asemenea întâlniri.
Hai să discutăm despre începutul tău în fotbal…
A fost total diferit de ce se întâmplă acum, când copiii trebuie să se ducă de mici la școlile private. Atunci, pe vremea mea, maidanul era ca o religie. Jucam fotbal de dimineață pînă seara. Pe maidan am învățat să fac preluări, să driblez, să fac aproape totul, în ce privește baza. Pe la 14 ani-15 ani am început să joc la echipele din sat. Nimeni din familia mea nu jucase fotbal și nu prea erau încântați de acest lucru. Bunicul meu voia să îmbrățișez munca lui, cea de cojocar. Dar, până la urmă nu au avut ce face.
De ce?
Pentru că lucrurile au evoluat în bine. Jucam dimineața la echipa satului, iar după-amiaza evoluam la echipa de juniori. Lumea mă aprecia. Am fost convocat la Luceafărul unde era floarea fotbalului românesc la nivel de juniori și tineret. La scurt timp, au început să apară și ofertele. Dinamo și Steaua mă doreau. Am ales Steaua pentru că domnul Ion Alexandrescu, președintele de atunci al Clubului Steaua, a venit personal acasă la mine să discute cu părinții.
Åži, ce s-a întâmplat după transfer?
După ce am debutat, am luat și primii bani de la Steaua. M-am dus acasă la bunicul meu să-i arat că nu muncesc pe gratis. Nu credea că se pot câștiga bani frumoși doar ca să bați mingea, așa cum spunea el.
La națională când și cu cine ai debutat?
Am debutat într-un meci împotriva naționalei Chinei, cu domnul Mircea Lucescu. Am intrat titular și am făcut cuplu în apărare cu Gino Iorgulescu. La Buzău a fost meciul, 1-0 pentru noi, în 1984. Niciodată nu poți uita un astfel de moment.
Cea mai frumoasă amintire ca fotbalist?
Meciul Steaua – Anderlecht 3-0, cuplajele bucureștene, când jucam la Steaua, Dinamo, Rapid și Sportul pe fostul 23 August, meciul cu Argentina din 1994, am multe amintiri, nu pot selecta una.

„Plâng și acum că nu am bătut Suedia la Mondialul din 1994”

Cea mai mare dezamăgire?
Meciul cu Suedia din 1994. Penalty-ul ratat. Erorile care ne-au costat calificarea în semifinale. Câteodată îmi vine și acum să plâng din cauza asta.
Tu ai vrut să bați penalty?
Balint, care era secund, mi-a zis să execut. Este adevărat că marcasem și la echipele de club, dar și la națională de mai multe ori. Atunci, nu a fost să fie.
Îți pare rău că ai ratat Mondialul din 1990?
Da. Dar nu a fost vina mea. Cei de la Steaua Roșie Belgrad nu m-au lăsat să vin în România, pentru că nu se știa situația mea. Eu fusesem militar și plecând din țară dezertasem. Sârbii au cerut asigurări de la București că nu fusesem condamnat. Nu știu cine și de ce nu a putut trimite o hârtie oficială ca să rezolve asta. Eram considerat dezertor. 
Steaua sau Steaua Roșie Belgrad? Care a fost mai bună?
Amândouă echipele au scris istorie în fotbalul mondial. Steaua București era mai experimentată, avea jucători puternici, Iovan, Bumbescu, Bărbulescu, Boloni, Stoica, Pițurcă. Eram doar câțiva puști. Steaua Roșie avea jucători foarte talentați, Savicevici, Jugovici, Prosinecki, Mihajlovici, Pancev, care se consacrau la momentul respectiv.
Mai ții legătura cu ei?
Sigur că da. Cu Prosinecki și cu Pancev mai vorbesc. Prosinecki a fost colegul meu de cameră. Era un fel de Lăcătuș. Un adevărat argint viu și în teren și în afara lui.
Din punct de vedere financiar unde a fost mai bine?
Erau alte vremuri, dar sârbii plăteau mult mai bine. În Iugoslavia se trăia bine. Mi-au dat un apartament cu trei camere, un Peugeot și 40.000 de mărci pe an. Nu era un salariu mare pentru ei. Savicevici și alții câștigau 200-300.000 pe an, dar eu am fost mulțumit. Niciodată nu am alergat după bani. Cât am luat, am luat, am din ce trăi.
În afară de Valencia ce echipe te-au mai dorit?
Anderlecht și Sampdoria au făcut oferte concrete pentru mine, dar am ales Valencia. Sunt mulțumit cu ce am realizat.
Cum a fost experiența din Mexic?
S-au rugat mult de mine să merg  acolo. Era foarte cald și condiții speciale. Am jucat un meci la altitudine și la un moment dat mi s-a pus negru în fața ochilor. Am crezut că o să mor. Câteva secunde nu mai vedeam nimic. După meci, mi-a zis doctorul că dacă am trecut de asta pot să joc oriunde în lume.
Ai revenit la Steaua…
Este adevărat. Am prins chiar și naționala din nou, la Euro 2000.  

„Cosmin Contra a readus la națională spiritul de performanță”

Cel mai dificil adversar al tău care a fost?
Rodion Cămătaru. Era foarte, foarte puternic. Un atacant de calibru. Dacă juca în aceste vremuri, sigur ajungea să joace la una din  marile echipe ale lumii.
De ce nu te-ai facut antrenor?
Am vrut, dar nu s-a prins. Gabi Balint mi-a zis să-i fiu secund, dar nu e de mine. M-am săturat de cantonamente. Nu sunt nici omul care să mă cert, să stau cu gura pe cineva.
Îți place munca pe care o faci acum la FRF?
Da. Trebuie să fie și oameni ca mine, care să meargă la evenimente, să povestească, să vorbească cu copiii, cu tinerii. Nu trebuie să fim toți antrenori sau președinți de club. E bine să fii și ambasador. N-am eu timp să mă ocup de toate acțiunile la care sunt chemat, dar încerc să fiu disponibil pentru toată lumea. 
Cum este cu Cosmin Contra la națională?
Este o atmosferă foarte bună. Ne dorim să ne calificăm la Europenele din 2020. Avem forța necesară și toți jucătorii au ca obiectiv asta.
Ce jucători tineri îți plac în mod deosebit, din punct de vedere fotbalistic?
Man, Mailat, Tănase, Nedelcu, Marin și mulți alții. Avem echipa de tineret foarte unită și valoroasă. După mult timp, echipele de juniori scot din nou capul în lumea bună a fotbalului european. Valorile s-au echilibrat mult. Italia nu s-a calificat la Campionatul Mondial. Asta pentru a da cel mai proaspăt exemplu. Nu e simplu deloc.
Ai câștigat multe trofee cu echipele de club…
Două Cupe ale Campionilor. Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală, dar și campionatul în România și Serbia. Sunt foarte mulțumit de tot ce am făcut în fotbal.
Un gând pentru fanii tăi din Vrancea…
Să fie sănătoși și le promit că ne vom revedea curând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here