GALERIE FOTO: Focșăneanul Gabriel Petrea, reales președinte al Tineretului Social Democrat

0
1305


Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, a fost reales, duminică, în fruntea organizației naționale a Tineretului Social Democrat. Președintele TSD, Gabriel Petrea, are 33 de ani, este din Focșani și a urmat cursurile Colegiului Național Unirea. Județul Vrancea a fost reprezentat la acest eveniment cu o delegație de 40 de tineri, în frunte cu președintele TSD Vrancea, Dragoș Matișan și deputatul Dragoș Bîrlădeanu. Cei 40 de membri vrânceni au votat pentru stabilitate și continuitatea proiectelor inițiate de președintele TSD România și ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, focșăneanul Gabriel Petrea. „Gabi Petrea este un tânăr determinat să conducă TSD. Avem o generație determinată să lupte pentru creșterea Romaniei și pentru promovarea valorilor sociale și politice bazate foarte mult pe implicare”, a precizat deputatul Dragoș Bîrlădeanu. La rândul său, președintele TSD Vrancea, Dragoș Matișan, a ținut să îi mulțumească președintelui Marian Oprișan pentru sprijinul acordat tinerilor. „Mulțumesc în numele colegilor TSD Vrancea președintelui PSD Vrancea, domnului Marian Oprișan, pentru sprijinul acordat acum și dintotdeauna tinerilor TSD-iști și nu numai. Gabriel Petrea are conștiință politică, are nivelul de cultură necesar, nivelul de percepere a evenimentelor, de actualitate a informației și dorința de participare și implicare. Ceea ce contează și ceea ce credem că este urgent este înțelegerea politicii, nu după pasiuni, emoții și păreri părtinitoare, ci după întemeieri echilibrate și susținute de dovezi. Gabriel Petrea stăpânește științific domeniul politic și cântărește lucid fiecare eveniment. Gabriel Petrea știe să facă politică pentru fiecare dintre noi nu doar pentru el. Nu există o investiție mai bună pe care țara o poate face decât în potențialul și capacitățile tinerilor săi”, a precizat președintele TSD Vrancea, Matișan Dragoș.

Marian Oprișan susține activitățile TSD

    Președintele PSD Vrancea și totodată președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, a transmis un mesaj tinerilor social democrați. „Îl felicit pe Gabriel Petrea pentru noul mandat de președinte pe care tinerii social democrați i l-au încredințat. Îi felicit pe tinerii social-democrați pentru că le pasă și se implică în politică dar și în activități ale administrației centrale sau administrațiile locale. PSD este un partid deschis către tineri. O asemenea încredere acordată este un motiv în plus să ne arate, nouă tuturor, că tinerii sunt conștienți că se află în fața unei noi provocări și că avem motive să fim mândri de ei. Tinerii sunt în fruntea schimbării și inovării în România”, se arată în mesajul președintelui Marian Oprișan.
    În total, 2.500 de tineri social-democrati și-au ales, duminică, președintele pentru următorii doi ani. La Congresul Național TSD au participat reprezentanți ai tinerilor de stânga din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, precum președintele Tinerilor Democrați Americani, Louis Elrod, președintele Tinerilor Socialiști Europeni, Joao Duarte Albuquerque, vicepreședintele Uniunii Internaționale a Tinerilor Socialiști, Garo Chadoian și președintele Tineretului Democrat din Republica Moldova, Alexandru Cauia.
    La Congresul TSD au fost prezenți mai mulți lideri ai PSD în frunte cu președintele partidului, Liviu Dragnea și premierul Mihai Tudose.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here