GALERIE FOTO: Senatorul Dumitrescu, la cea de-a doua reuniune trilaterală a Consiliului pentru afacerile externe a parlamentelor Serbiei, României şi Bulgariei

0
549


Senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, a participat în perioada 6-7 noiembrie, la cea de-a doua reuniune trilaterală a Consiliului pentru afacerile externe a parlamentelor Serbiei, României și Bulgariei, care a avut  loc la Belgrad. La reuniune a participat și o delegație a Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților. Reuniunea trilaterală Bulgaria-România-Serbia este formă de colaborare care a demarat, la nivelul celor trei țări, în anul 2015, inițial la nivelul primilor miniștri, iar ulterior a fost lansată și trilaterala la nivelul comisiilor de politică externă de la nivelul parlamentelor naționale. Reuniunea de la Belgrad a început cu o întâlnire a parlamentarilor prezenți cu Ivica Dacic, vice prim ministrul și ministrul de externe al Serbiei. „Pe parcursul celor două zile de discuții au fost abordate probleme pe două paliere: proiecte ale relațiilor bilaterale și situația din Balcanii de Vest. România are o relație istorică consolidată de prietenie cu Serbia, iar schimburile economice dintre cele două țări urmează să depășească anul acesta 1,2 miliarde de euro. România sprijină integrarea Serbiei în UE și încurajează deschiderea de noi capitole de negociere”, a precizat senatorul vrâncean. Pe agenda întâlnirii trilaterale s-au mai aflat teme de interes regional cum ar fi cooperarea în domeniul infrastructurii, transportului și energiei precum și în domeniul gestionării securității.
    În cadrul convorbirilor în format trilateral, delegația Comisiei pentru politică externă a Senatului României a reafirmat sprijinul României pentru parcursul european al Serbiei și necesitatea acordării de către autoritățile de la Belgrad, în contextul verificării îndeplinirii criteriilor de aderare, a unei importanțe sporite respectării drepturilor minorităților naționale. De asemenea, la Belgrad, senatorul Cristian Dumitrescu s-a întâlnit cu Simona Minculescu, fost ambasador al României la ONU, actualmente înalt reprezentant al ONU în Balcanii de Vest și șef al misiunii ONU în Serbia. „O cunosc pe doamna ambasador de 25 de ani ca pe unul dintre cei mai importanți diplomați români cu mare recunoaștere internațională. Am discutat despre problemele din Balcanii de Vest, subiect de extremă actualitate pentru UE, pentru stabilitatea în Europa de Sud-Vest. Am căzut de acord că România este foarte interesată de stabilitatea și dezvoltarea relațiilor economice în zonă. România are o poziție aparte în cadrul UE față de problema Kosovo, dar nu încurajează nici speculațiile și nici eventualele similitudini cu evoluțiile din Catalonia”, a încheiat senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here