Colegii nu l-au uitat pe subofițerul Liviu Nica. Astăzi se împlinesc șapte ani de când acesta a părăsit pentru totdeauna colectivul ISU Vrancea. Subofițerul a plecat din această lume pe 9 noiembrie 2010, îndoliind întreaga unitate de pompieri, familia, dar și pe toți cei care au aflat despre moartea sa fulgerătoare. Avea doar 38 de ani, o soție și o fiică de șase ani la acea vreme. Originar din satul Coroteni, comuna Slobozia Bradului, el a fost încadrat ca subofițer operativ principal la Detașamentul de Pompieri Focșani în septembrie 2006. Colegii și-l amintesc ca fiind un om deosebit, un om plin de energie, un coleg minunat, care vedea mereu partea bună a lucrurilor, un om care prețuia viața celor din jur mai mult decât pe a lui. Cu o educație morală deosebită, iubit și apreciat de întreg colectivul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, subofițerul a fost devotat muncii sale, s-a dedicat trup și suflet îndeplinirii misiunilor specifice de salvare a vieții oamenilor și a bunurilor materiale.
Liviu Nica s-a stins din viață la numai 38 de ani. Deși nimic nu prevestea tragedia, pe 9 noiembrie, în timp ce se afla la serviciu alături de colegii săi, pompierului i s-a făcut rău. Subofițerului Liviu Nica, care lucra pe o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, i s-a făcut rău în jurul orei 12.30. Colegii săi de la SMURD i-au acordat primul ajutor și apoi l-au transportat, în stare de inconștiență și în stop cardio-respirator, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Medicii au încercat să-l resusciteze mai bine de o oră pe Liviu Nica, dar fără rezultate. La ora 13.40 au declarat decesul. Cel mai probabil, angajatul ISU a făcut stop cardio-respirator.
În comuna sa natală, pompierul a fost înmormântat cu onoruri militare. I-au fost alături întreg satul și colegi de la toate subunitățile ISU din județ, rude, prieteni și cunoscuți. Colegii au ajutat familia atunci cu ce au putut iar astăzi doresc să-l comemoreze și să aducă un omagiu celui care le-a fost camarad. Cei care au lucrat alături de el nu-l vor uita niciodată, ei spun despre acesta și acum că a fost „un profesionist, aproape de colectivitate și de cei dragi, fiind gata în orice moment pentru a sări în sprijinul celor la nevoie și nu în ultimul rând în sprijinul colegilor”.
Dumnezeu să-l ierte, putere familiei!
