Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Marian Oprișan a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205 R Gologanu – Slobozia Ciorăşti – Coteşti


Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat, vineri, contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean, dintre localitățile Gologanu – Slobozia Ciorăști – Cotești, cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T”, finanțat din fonduri europene de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în cadrul  Programului Operațional Regional 2014-2020. În cadrul proiectului vor fi reabilitați și modernizați 17 km de drum județean, se vor construi 1.200 metri liniari de trotuare și se vor monta borduri teșite, pentru a permite accesul la proprietăți. De asemenea, este prevăzută și modernizarea unui pod peste pârâul Râmna, amenajarea a 29.000 de metri de rigole și șanturi, a 53 de podețe și a 170 metri pătrați de spații verzi. Populația care va beneficia de rezultatele acestei investiții este de 10.000 de locuitori. Durata de realizare a proiectului este de 5 ani. Valoarea totală a proiectului este de 26,5 milioane lei, adică 5,8 milioane de euro, din care contribuția proprie a Consiliului Județean Vrancea este de 1,4 milioane lei, ceea ce reprezintă contribuția proprie de 2%  și contravaloarea cheltuielilor neeligibile.
    Investițiile realizate prin acest proiect vor conduce la creșterea condițiilor de dezvoltare durabilă a zonei, la dezvoltarea accesibilității zonei și la facilitarea mobilității populației și a bunurilor. Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multi-modale.
    Consiliul Județean Vrancea a depus la finanțare 5 proiecte în cadrul acestei linii de finanțare, cu o valoare totală de 466.105.108 lei inclusiv TVA, adică 103.578.913 euro. Vor fi reabilitate drumuri județene cu o lungime totală de 118 km. Pentru alte trei drumuri județene, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat contractele de finanțare în luna septembrie 2017.    Este vorba despre proiectele:     „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Dumbrăveni – Gugești – Popești – Urechești – Budești – Cotești – Blidari – Bonțești – Dălhăuți – Faraoanele – Râmniceana – Beciu -Odobești, cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T”. Investiția presupune reabilitarea și modernizarea a 29 km de drum. Valoare: 108.547.817 lei inclusiv TVA, adică 24.121.737 euro, din care contribuția CJ Vrancea este de 3.369.273 lei și reprezintă contribuția proprie  de 2% și contravaloarea cheltuielilor neeligibile. Populația deservită: 40.460 locuitori;     „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Limită județ Buzău – Voetin – Sihlea – Obrejița – Tâmboești – Bordești cu conectivitate directă la rețeaua TEN -T”. Investiția presupune reabilitarea și modernizarea a 22 km de drum, valoarea investiției 55.991.137 lei inclusiv TVA, adică 12.442.474 euro, din care contribuția CJ Vrancea este de 1.924.036 lei și reprezintă contribuția proprie  de 2% și contravaloarea cheltuielilor neeligibile. Populația deservită: 11.984 locuitori;
    „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Focșani – Golești – Vârteșcoiu – Odobești cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T”. Investiția presupune reabilitarea și modernizarea a 15 km de drum, valoarea investiției este de  46.761.868 lei inclusiv TVA, adică 10.391.526 euro, din care contribuția CJ Vrancea este de 1.552.393 lei și reprezintă contribuția proprie de 2% și contravaloarea cheltuielilor neeligibile. Populația deservită: 29.534 locuitori.
    Valoarea totală a celor 3 proiecte este de 211.300.822 lei inclusiv TVA, adică 46.955.738 euro, din care contribuția UAT Județul Vrancea este de  6.845.703 lei.
„Consiliul Județean Vrancea a depus și al cincilea proiect, care vizează „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Gugești – Dragosloveni – Gura Caliței – Dealul Lung – Tinoasa – Poienița- Dumitrești”, cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T. Investiția presupune reabilitarea și modernizarea a 33 km de drum și construirea unui viaduct în lungime de 1.145 metri, prevăzut pentru zonele de alunecări de teren ca unică soluție de consolidare a respectivelor zone, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță. Valoarea proiectului este de 228.329.318 lei inclusiv TVA, adică 50.739.848 euro, din care contribuția CJ Vrancea este de 11.259.493 lei și reprezintă contribuția proprie de 2% și contravaloarea cheltuielilor neeligibile. Populația deservită este de 21.080 locuitori”, se arată într-un comunicat remis presei de Consiliul Județean Vrancea.
    Comitetul de monitorizare al Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, reunit, marți, 10 octombrie, la București, a aprobat, modificarea Ghidului Solicitantului astfel încât acesta să cuprindă și obiective noi în lista de cheltuieli deductibile ale proiectelor aprobate. Este vorba de poduri și viaducte care, anterior zilei de marți, nu erau considerate ca fiind eligibile în cadrul proiectelor finanțate prin POR 2014-2020. Decizia vine după ce președintele Consiliului Județean Vrancea și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, a solicitat, de mai multe ori, modificarea ghidului solicitantului și introducerea unor obiective noi pe lista de cheltuieli eligibile. Solicitarea șefului administrației județene a plecat de la un proiect foarte important, depus spre finanțare, respectiv „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Gugești – Dragosloveni – Gura Caliței – Dealu Lung -Tinoasa – Poenița – Dumitrești cu conectivitate directa la rețeaua TEN-T”, dar la care soluția tehnică prevede construirea unui viaduct, investiție ce nu se regăsea pe lista de  de cheltuieli eligibile. În prezent se așteaptă modificarea și aprobarea ghidului solicitantului și de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și inițierea unui nou apel de proiecte, astfel încât cheltuielile pentru realizarea de obiective noi, de tipul poduri sau viaducte, să se încadreze în categoria de cheltuieli eligibile, care nu vor fi suportate din bugetul local. „Toate aceste investiții vor îmbunătăți vizibil infrastructura rutieră din localitățile județului și, implicit, vor contribui la condiții de viață mai bune pentru vrânceni”, se mai arată în comunicatul administrației județene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?