Senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, a avut, marți, o întrevedere cu Nikoloz Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei la București, aflat într-o vizită de prezentare. „Am subliniat relația deosebit de bună pe care România o are cu Georgia, îndeosebi în plan politic și al cooperării ca state riverane Mării Negre. Domnia sa a subliniat importanța pe care o are atât pentru România cât și pentru Georgia menținerea păcii și stabilității în zona Caucazului, în contextul aspirațiilor integrării euroatlantice ale Georgiei și al sprijinirii acestora de către România. De asemenea, am subliniat și importanța continuării procesului de reforme interne în Georgia, pentru adaptarea la normele politico-economice europene și euroatlantice, fapt ce va facilita procesul de integrare”, a precizat senatorul Cristian Dumitrescu.
Excelența Sa Nikoloz Nikolozishvili a apreciat calitatea și nivelul relațiilor bilaterale româno-georgiene, precum și sprijinul constant și prietenesc acordat de România în cursul celor 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Nikolozishvili a informat partea română asupra procesului de reformă politico-economico-socială ce are loc în Georgia, precum și a eforturilor țării domniei sale de a atinge cât mai repede standardele europene în domeniu. Ambele părți au apreciat nivelul și calitatea relațiilor bilaterale, subliniind aportul important al dialogului parlamentar în cadrul acestora și convenind asupra necesității continuării și pe viitor a relațiilor parlamentare la același nivel.