Deputatul Tîlvăr: Lumea de astăzi, definită de numeroase contradicţii

0
1630


Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a declarat ieri, cu ocazia celei de-a 72-a aniversări a Cartei Organizației Națiunilor Unite, că lumea de astăzi este definită, din păcate, de numeroase contradicții și conflicte, fiind afectată de fenomene precum sărăcia extremă, traficul de persoane și sclavia modernă ori fluxurile migratorii de amploare și amenințată de schimbări climatice majore și de catastrofe naturale cu costuri ridicate în suferință și în vieți omenești.
„Toate aceste probleme cu care umanitatea se confruntă își pot găsi soluțiile doar în colaborarea și în mobilizarea tuturor statelor lumii. Organizația Națiunilor Unite, prin Adunarea Generală, prin organismele și agențiile pe care le coordonează, ne oferă cadrul, mecanismele și resursele necesare în acest sens. Ziua Internațională a Națiunilor Unite trebuie să fie un moment în care gândul și speranțele noastre se îndreaptă către tot ceea ce ne unește și nu către ceea ce ne desparte. Numai astfel viitorul nostru comun va fi unul al păcii, justiției sociale și al respectării vieții și demnității omenești!”, a încheiat deputatul Angel Tîlvăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here