Detalii șocante ies la iveală în cazul acțiunii de joi desfășurate de polițiștii de la Crimă Organizată Vrancea, sub coordonarea DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în traficul de persoane și traficul de minori. Nu doar că inculpații obligau fete, unele dintre ele minore, să se prostitueze pentru ei, ci le și drogau și apoi le violau. Strigător la cer este și faptul că o copilă a fost obligată să practice prostituția deși era bolnavă de mai mulți ani de leucemie. Boala fetei și suferințele pe care le îndura nu i-au impresionat deloc pe inculpații reținuți joi seara și arestați preventiv vineri.
Reprezentanții DIICOT, Structura Centrală, au făcut public, vineri, un comunicat de presă cu privire la acest dosar aflat pe masa anchetatorilor vrânceni, iar informațiile oferite sunt pur și simplu revoltătoare. „La data 19.10.2017 procurori D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Babei Alin, Cîlțea Bebi, Hurmuz Vasile, Yevsukof Onur și Farisău Alexandru, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și trafic de minori. În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2016, inculpații Hurmuz Vasile, zis Botosu, Yevsukof Onur, zis Turcu, Cîlțea Bebi și Babei Alin au constituit un grup infracțional organizat având ca scop desfășurarea unor activități de trafic de persoane și trafic de minori în sensul de a recruta, de a transfera, de a adăposti, de a transporta și de a primi victime majore și minore în scopul exploatării sexuale, sumele de bani rezultate fiind însușite în majoritate sau în totalitate de către membrii grupului. Ulterior, în perioada mai-iunie 2017 la acest grup infracțional organizat a aderat și inculpatul Farisău Alexandru zis Taurul scopul acestuia fiind același de a desfășura activități de trafic de persoane și minori. Din cursul anului 2016 și până în prezent cei cinci inculpați nu au avut un loc de muncă stabil, au recrutat împreună sau separat și au exploatat separat sau în comun 6 victime majore și 3 victime minore, acestea fiind doar o parte dintre victimele identificate până în prezent”, se arată în comunicatul DIICOT.
Tinerele erau seduse și apoi obligate să se prostitueze
Procurorii DIICOT spun că fetele erau seduse și după ce ajungeau să aibă o relație cu inculpații, sub pretextul unor nevoi de ordin financiar, erau obligate să se prostitueze. Totul în numele iubirii. Au fost și cazuri în care fetele au fost răpite și obligate apoi să se prostitueze în diferite locații de pe raza mai multor județe, locații asigurate de membrii grupului infracțional.
„Modul de operare era cel specific acestei activități infracționale, în sensul că victimelor li se propunea începerea unei relații de prietenie sau de concubinaj, după care sub pretextul unor necesități de ordin financiar, prin constrângere, prin inducere în eroare și uneori prin răpire le determina să practice prostituția cu diferiți clienți de pe raza mai multor localități din România, existând date că unele dintre acestea au fost transportate și în străinătate în același scop”, se mai arată în informarea DIICOT.
Anchetatorii mai spun că fiecare inculpat avea în grijă câte una, două fete, pe care le duceau și le adăposteau în diferite apartamente pe care le închiriau în regim hotelier pe raza orașelor Focșani, București, Iași, Bacău, Alba Iulia, Sibiu, Arad, Timișoara, Constanța. Apartamentele erau închiriate. „După ce victimele erau cazate în astfel de locații, inculpații procedau personal sau prin intermediul acestora la publicarea unor anunțuri pe site-uri de publicitate. Astfel, chiar din momentul în care avea loc instalarea într-un astfel de apartament, se proceda la efectuarea de fotografii în care victimele apăreau îmbrăcate sumar iar ulterior respectivele imagini împreună cu un număr de telefon de contact, de regulă cartelă prepay, erau postate în mediul on-line. În toate situațiile, indiferent câte victime erau cazate într-un astfel de loc, exista o supraveghere din partea inculpaților, în sensul ca acestea să încaseze sumele de bani de la clienți, să beneficieze de o anumită protecție și să nu își oprească bani pentru sine (victima-n.r.)”, mai transmit procurorii.
Bolnavă de leucemie, bătută pentru că „nu-și dădea suficient interesul”
Pentru ca „afacerea” să le meargă cât mai bine, cei cinci bărbați își transferau victime majore și minore de la unul la altul, supraveghindu-le în mod regulat prin rotație. Se ajutau între ei prin cazarea victimelor în aceleași apartamente sau apartamente apropiate, discutau despre sumele de bani care rezultau dintr-o astfel de activitate, despre modul și despre locațiile care erau mai profitabile în anumite perioade.
Nu de puține ori, fetele, unele dintre ele copile care poate dacă nu ar fi ajuns în mâinile lor s-ar mai fi jucat cu păpușile, erau bătute pe motiv că nu erau suficient de sârguincioase cu clienții. În acest sens, în comunicatul DIICOT a fost exemplificat cazul unei victime minore, bolnavă de leucemie, care a fost chinuită de inculpați pentru a o determina să facă cât mai mulți bani pentru ei. „Unele dintre victime erau agresate fizic atunci când acestea nu își dădeau suficient silința pentru a întreține relații sexuale cu diferiți clienți în scopul obținerii de bani, exemplificatoare fiind situația unei victime minore, bolnavă de leucemie de mai mulți ani, însă cu toate acestea a fost constrânsă, în special de către inculpatul Yevsukof Onur, să practice prostituția în folosul său”, se mai arată in informarea DIICOT.
Răpită, drogată și violată
Una dintre victime a fost răpită de doi dintre inculpați, drogată și apoi violată. Abia după aceea a fost obligată să practice prostituția pentru ei. La perchezițiile făcute joi în mai multe județe, inclusiv în Vrancea, politiștii au găsit mai multe victime minore și majore. „Cu ocazia perchezițiilor efectuate la data de 19 octombrie 2017 inculpații au fost identificați în mai multe locații din Sibiu și Focșani în care se aflau mai multe victime majore și minore pe care aceștia le exploatau sexual. De asemenea, s-a reținut că inculpații Hurmuz Vasile și Yevsukof Onur au racolat prin constrângere și răpire o victimă minoră cu care au întreținut relații sexuale fără consimțământul acesteia, prin agresiuni fizice și administrare de droguri”, se mai arată în informareav DIICOT.
Acțiunea pentru destructurarea acestui grup infracțional a fost declanșată joi dimineață, după ce suspecții au fost urmăriți de anchetatori mai multă vreme. La percheziții s-au găsit și bani, documente personale ale fetelor și s-a pus sechestru pe un autoturism marca BMW, cumpărat cel mai probabil din banii luați de la fetele umilite în ultimul hal. Polițiștii de la Crimă Organizată au fost sprijiniți în timpul perchezițiilor și de colegii lor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Vrancea, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.
Inculpații au fost arestați
Cei cinci bărbați au primit ordonanțe de reținere joi noapte, după ce au fost audiați la sediul DIICOT Vrancea. Vineri, ei au ajuns în fața magistraților de la Tribunalul Vrancea și au primit cu toții mandate de arestare preventivă.
„(…) admite propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea și în consecință: Dispune arestarea preventivă a inculpaților: – Hurmuz Vasile, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de: constituirea unui grup infractional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și tentativă la infractiunea de viol (…) Yevsukof Onur cercetat pentru comiterea infracțiunilor de: constituirea unui grup infractional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și viol (…), Babei Alin cercetat pentru comiterea infracțiunilor de: constituirea unui grup infractional organizat, trafic de persoane și trafic de minori (…) Cîlțea Bebi, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de: constituirea unui grup infractional organizat, trafic de persoane și trafic de minori (…) Farisău Alexandru cercetat pentru comiterea infracțiunilor de: constituirea unui grup infractional organizat, trafic de persoane și trafic de minori (…) pe o perioada de câte 30 zile pentru fiecare, începând cu 20.10.2017 până la 18.11.2017. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaților. In baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia. Onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpații Hurmuz Vasile, Yevsukof Onur si Farisău Alexandru, in suma de cate 130 lei pentru fiecare, vor fi suportate din fondurile Ministerului de Justiție. Cu drept de contestație, în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunțată în Camera de Consiliu, azi 20.10.2017, ora 16.00”, a hotărât instanța.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.