Ediția: Joi 19 Decembrie 2024. Nr 6783
Ediția: Joi 19 Decembrie 2024. Nr 6783

A fost majorat plafonul de înregistrare în scopuri de TVA


Plafonul de înregistrare în scopuri de TVA va fi majorat la 300000 lei de la 1 ianuarie 2018, față de 220000 lei în prezent. Derogarea a fost acceptată de Consiliul Europei și a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE din 14 octombrie 2017. Expertul contabil Mirela Lupu spune că decizia Uniunii Europene prevede că se ridică pragul de la 65.000 euro cât este în prezent, la 88.500 euro, calculat la cursul din data aderării României la UE, respectiv 3,3817 lei, pentru 1 euro. Trebuie precizat că această derogare este valabilă pentru perioada 1 ianuarie 2018- 31 decembrie 2020. „Conform paragrafelor 6 și 7 din decizie, se face precizarea că măsura se așteaptă să reducă obligațiile în materie de TVA, în cazul mai multor întreprinderi mici. De asemenea, acest regim ar trebui să degreveze administrația fiscală de sarcina de a monitoriza colectarea unui volum redus de venituri de la un număr mare de întreprinderi mici. Dat fiind că această măsură de derogare urmează să aibă ca efect reducerea obligațiilor în materie de TVA pentru întreprinderile mici, România ar trebui să fie autorizată să aplice măsura pentru o perioadă limitată. Persoanele impozabile ar trebui să poată opta în continuare pentru regimul normal de TVA”, ne-a spus expertul contabil. Mirela Lupu poate fi contactată prin e-mail la adresa mirela@contabilitatefocsani.ro sau la telefon 0722595776.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?