Premieră la APIA! Peste 18 mii de fermieri vrânceni primesc avansul la subvențiile europene

0
2634


Peste 18 mii de fermieri vrânceni vor primi avansul din subvențiile europene pentru agricultură în următoarele zile. Funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vrancea au reușit să înregistreze listele cu fermierii marți seara, atunci când a fost programat județul în sistemul de la APIA. Este pentru prima dată în istoria APIA când un număr atât de mare de fermieri primesc banii într-un interval scurt de timp. Cei 18102 fermieri, adică peste 80% din fermierii care au depus cereri pentru subvenție în campania 2017-2018, trebuie să primească 55,02 milioane lei, banii urmând să ajungă în conturi în funcție de procedurile birocratice din sistemul bancar.  Avansul primit de fermieri reprezintă 70% din valoarea subvenției pe care trebuie să o primească agricultorul. Singurii care nu primesc banii, deocamdată, sunt fermierii la care se așteaptă rezultatele teledetecției, rapoartele finale ale controalelor în teren, cei care au optat pentru schemele de plată la bovine sau care au dosare neeligibile. „Județul Vrancea a fost programat pentru marți, ora 21, și am lucrat toată noaptea pentru a introduce listele de plăți. Singurii care nu sunt pe listă sunt fermierii la care așteptăm rezultatele teledetecției, rapoartele controalelor în teren, cei care aveau dosare neeligibile. La acest moment, Vrancea este pe locul 7 la nivel național în ceea ce privește autorizarea la plată a cererilor”, ne-a spus directorul APIA, Ionel Partene. Pentru anul 2017, la APIA au fost înregistrate 22585 cereri de la fermieri, cu o suprafață de 158286 hectare teren agricol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here