Vineri a fost ultima zi când școlile puteau comanda manualele pentru clasa a V-a. În săptămâna care urmează, Ministerul Educației Naționale (MEN) și editurile declarate câștigătoare la licitația organizată în acest an de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) vor semna contractele privind editarea și distribuirea în școli a manualelor școlare, în format tipărit, pentru 11 discipline de clasa a V-a. „Contractele au la bază opțiunile exprimate de cadrele didactice în această săptămână, în urma consultării pe platforma manuale.edu.ro a versiunilor electronice/ digitale ale manualelor școlare pentru următoarele materii: Matematică, Limba și literatura română, Limba engleză (limbă modernă 1), Limbă franceză (limbă modernă 2), Limba germană (limbă modernă 1/ limbă modernă 2/ limbă modernă 1 – studiu intensiv), Biologie, Educație socială, Geografie, Educație plastică, Educație muzicală, respectiv Consiliere și dezvoltare personală”, se arată într-un comunicat al MEN.
De menționat este faptul că versiunile electronice/ digitale ale tuturor manualelor școlare aprobate pentru clasa a V-a (cu excepția disciplinei Religie – cultul ortodox) sunt accesibile tuturor celor interesați (elevi, profesori, părinți etc.) pe site-ul manuale.edu.ro. Manualul de religie ortodox nu este disponibil deoarece există în curs de soluționare o contestație care blochează, momentan, procedura.