Magistrații Judecătoriei Focșani au dispus, vineri, internarea medicală în mod provizoriu a educatoarei Mihaiela Ciornea, de la Grădinița Vrîncioaia. Internarea a fost solicitată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, cererea fiind acceptată.
Interesant este faptul că deși poate fi contestată, decizia Judecătoriei Focșani este executorie, adică trebuie pusă în executare imediat. „(…) admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani (…) privind luarea măsurii de siguranță in mod provizoriu a internării medicale față de inculpata CIORNEA MIHAIELA. În baza art. 247 C.proc.pen., 108 lit. b C.pen. raportat la art. 110 C.pen., dispune internarea medicală provizorie intr-o unitate sanitară de specialitate a inculpatei CIORNEA MIHAIELA, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. (…) se va comunica copia de pe dispozitivul prezentei încheierii și de pe raportul de expertiză medico-legală Direcției de Sănătate Publică Vrancea. Prezenta Încheiere se comunică și Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea. (…) cu drept de contestație în termen de 5 zile de la pronunțare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță. Pronunțată în ședința din Camera de consiliu, azi, 13.10.2017”, este decizia instanței de judecată.
Săndica Ochian, directoarea Școlii Vrâncioaia, de care aparține și grădinița, ne-a declarat că luni va fi întrunit Consiliul de Administrație pentru a fi luată o decizie în privința educatoarei. Potrivit acesteia, alte conflicte, în afară de cel pentru care educatoarea a și fost trimisă în judecată, nu au mai fost înregistrate. „Dumneaei predă în continuare. Luni vom discuta acest caz, când va fi convocat Consiliul de Administrație, și vom vedea ce măsuri luăm. Nu au mai fost alte probleme de la incident (octombrie 2016n.r.). Părinții nu s-au mai declarat nemulțumiți (de educatoare-n.r.), iar cei care au fost nemulțumiți și-au transferat copiii în centru. Situația de acolo s-a detensionat”, ne-a precizat directoarea Săndica Ochian.
La rândul său, inspectorul școlar general adjunct, Aurel Șelaru, ne-a precizat că vineri, până la încheierea programului de lucru, la inspectorat nu a fost primită o comunicare de la Judecătoria Focșani în legătură cu educatoarea Ciornea. „Până în acest moment (vineri după amiază-n.r.) nu am primit niciun document oficial din partea instanței de judecată. După ce documentul ne va fi înaintat, vom analiza situația și vom acționa în consecință, respectând decizia instanței de judecată”, a afirmat inspectorul școlar general adjunct Șelaru.
Reamintim că în octombrie 2016, mama unei eleve a filmat-o pe educatoarea Mihaiela Ciornea în timp ce bătea un băiețel, chiar în timpul orelor. Educatoarea a fost ulterior trimisă în judecată de procurorii vrânceni, care au solicitat, într-un dosar separat, „internarea medicală provizorie intr-o unitate sanitară de specialitate”, cerere soluționată la Judecătoria Focșani în ședința de vineri.