Consiliul Europei recomandă Ucrainei să schimbe legea educației

0
1300


Consiliul Europei a adoptat, joi, o rezoluție prin care recomandă conducerii Republicii Ucraina să schimbe legea educației, care îngrădește accesul la educație în limba maternă al minorităților naționale din această țară, inclusiv ale românilor. Decizia a fost luată în cadrul Adunării Parlamentare de Toamnă a Consiliului Europei de la Strasbourg, care a avut loc în perioada 9-13 octombrie. 
Senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, președintele Comisiei de Politică Externă din Senat, care este și membru al Consiliului Europei (CE), a participat la Adunarea Parlamentară de Toamnă a CE de la Strasbourg, unde a declarat că legea educației din Republica Ucraina îngrădește accesul la educație în limba maternă al românilor. „Această lege nouă, printr-un articol special, duce la închiderea școlilor în limba maternă pentru minoritățile naționale din această țară, inclusiv pentru minoritatea română de cetățenie ucraineană. Dezbaterea a fost una amplă și a aluat în discuție toate cele 14 puncte ale proiectului de recomandare și au fost adoptate cu o mare majoritate de voturi. Practic, a fost adoptată o rezoluție prin care recomandă conducerii Republicii Ucraina să schimbe legea educației care îngrădește accesul la educație în limba maternă al minorităților naționale din această țară. Practic, s-a cerut schimbarea legii învățământului din Ucraina care să fie adusă în conformitate cu normele europene care reglementează statutul învățământului în limba maternă în țările Uniunii Europene și prevăzute în tratate internaționale, pe care și Ucraina le-a ratificat”, a precizat senatorul vrâncean.
Cristian Dumitrescu consideră că această rezoluție este un succes al delegației României, iar președintele Republicii Ucraina, Petro Porosenko, care a avut o intervenție în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a menționat faptul că Ucraina va face toate modificările solicitate în urma examinării acestei legi de către Comisia de la Veneția. „Am solicitat ca această lege să fie monitorizată de Comisia de monitorizare a Consiliului Europei pe aspectele legate de respectarea dreptului la învățământ în limba minorităților naționale în Ucraina. Monitorizarea va fi făcută de Comisia de Cultură educație și mass media din care fac și eu parte, care va urmări dacă va fi respectat dreptul la învățământ în limba maternă pentru minoritățile din Ucraiana”, a încheiat senatorul Dumitrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here