Rapperul Eminem l-a acuzat pe Donald Trump de rasism și incompetență într-un videoclip ce a fost difuzat cu ocazia unei ceremonii de atribuire a unor premii, organizată de postul de televiziune american BET, informează AFP.
Eminem, aflat în continuare în fruntea topului vânzărilor din toate timpurile de albume rap, s-a filmat în timpul unei sesiuni de freestyle, în care, referindu-se la actualul președinte american, a spus: „Rasismul este singurul lucru pe care el îl face fabulos de bine”. Întregistrarea video a fost difuzată în cadrul galei organizate de BET, un post de televiziune care se adresează în special telespectatorilor de culoare din Statele Unite.
Rapperul l-a acuzat pe cel de-al 45-lea președinte american că este „un kamikaze, care va declanșa probabil un holocaust nuclear” în acest videoclip de peste 4 minute și 30 de secunde, filmat într-o parcare în aer liber din Detroit și difuzat marți seară în cadrul galei BET Hip-Hop Awards 2017. Eminem, care este caucazian și provine dintr-un mediu defavorizat, care a votat masiv cu Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2016, a lansat cu această ocazie și un ultimatum pentru fanii lui. „Dacă ești unul dintre fanii mei și îl susții â asta este o linie roșie. Ești ‘pentru’ sau ‘contra'”, a cântat Eminem pe ritmuri rap, înainte de a-și exprima sprijinul față de sportivii din Liga națională de fotbal american care au denunțat violențele comise de Poliția americană asupra persoanelor de culoare, punându-și un genunchi pe sol în timpul intonării imnului național.
Acest gest de protest a fost denunțat în mod violent de Donald Trump în mai multe rânduri, însă Eminem consideră că reacția președintelui reprezintă o modalitate de a deturna atenția populației americane de la criza din Puerto Rico provocată de uraganul Maria și de la tragedia în care 58 de persoane au fost împușcate mortal în timpul unui concert la Las Vegas.
Eminem îl criticase deja pe Donald Trump și în cel mai recent cântec al său, lansat în 2016 în plină campanie electorală.