Doi vrânceni, amendați pentru că vindeau struguri fără documente la Tg Mureș; tânără din Vrancea, rănită într-un accident la Sibiu

0
825


Comunicat de presă – Direcția Poliția Locală Târgu Mureș

COMERÈš AMBULANT NEAUTORIZAT
Ca urmare a unei sesizări primite la ofițerul de serviciu al Direcției Poliția Locală, la data de 07.10.2017, o patrulă mobilă de intervenție s-a deplasat în piața agroalimentară aflată pe str. Libertății, unde i-a surprins pe numiții B.G. și A.F., domiciliați în comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, în timp ce comercializau struguri pe domeniul public, în afara pieței, fără a deține autorizație în acest sens. Cei în cauză au fost sancționați contravențional, cu câte 200 lei fiecare, conform prevederilor HCL nr. 20/2008 și somați să respecte legislația în vigoare.

Comunicat de presă – IPJ Sibiu

Accident cu alcool
În data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 23,40, pe DN 14, km. 75+900, în afara localității Hoghilag, un conducător auto în vârstă de 42 de ani, din județul Mureș, în timp ce circula pe direcția Sighișoara — Mediaș, nu a păstrat distanța de siguranță față de ultimul autoturism oprit în coloană într-o zonă semaforizată pentru lucrări, a intrat în coliziune cu acesta și l-a proiectat în auto din față. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, 22 de ani, jud. Sibiu, și a pasagerei, 23 de ani, jud. Vrancea, din primul auto lovit. La testarea alcoolscopică a conducătorului auto vinovat, rezultatul a fost de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât, pe numele său, polițiștii au întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here