VIDEO şi GALERIE FOTO: Sancțiuni de la polițiști pentru șoferii care nu au respectat regulile privind oprirea și staționarea. Printre ei s-a numărat și profesorul Onea

0
1085


Polițiștii Biroului Rutier Focșani, împreună cu cei de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Focșani, dar și cu polițiști locali, au organizat ieri o acțiune pe raza municipiului, pentru prevenirea accidentelor de circulație. Vizați au fost șoferii care opresc și staționează în apropierea trecerile de pietoni, situație care poate duce la producerea unor accidente soldate cu victime. Nu de puține ori s-a întâmplat ca pietonii să iasă dintre mașinile oprite în apropierea trecerilor și să fie loviți de alte autoturisme ai căror conducători auto nu i-au văzut. Oamenii legii au fost prezenți în trafic atât în prima parte a zilei cât și după-amiază, acționând pe principalele artere din municipiu, dar și în zona unităților de învățământ.

    „În Municipiul Focșani, mulți dintre conducătorii auto nu mai respectă regulile de circulație privind oprirea și staționarea. Mai grav este faptul că ei staționează de obicei lângă trecerile de pietoni sau chiar pe treceri, iar riscul de producere de accidente de circulație pe treceri crește. În aceste condiții, astăzi (ieri-n.r.), Biroul Rutier Focșani, cu sprijinul Poliției Locale și al Biroului de Ordine Publică, a desfășurat o acțiune, în Municipiul Focșani, pentru a descuraja astfel de abateri și pentru a preveni producerea unor accidente grave de circulație. S-a acționat numai în zonele aglomerate, în zonele în care sunt instituții de învățământ și în cele în care s-au înregistrat accidente pe treceri în care au fost implicați pietoni care traversau strada regulamentar”, ne-a declarat comisarul șef Daniel Fătu, șeful Biroului Rutier Focșani, care a fost prezent în trafic ieri.
    Printre cei prinși pe picior greșit s-a numărat și profesorul Emil Onea de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani. Acesta avea mașina oprită în fața colegiului, pe banda de circulație. Profesorul Onea a fost sancționat contravențional chiar de ziua sa. El oprise mașina în fața unității de învățământ pentru a lăsa ceva, iar în momentul în care s-a întors la mașină i-a găsit pe oamenii legii. Profesorul nu a avut obiecții la procesul verbal, recunoscând că a oprit neregulamentar, dar a considerat că sunt probleme mult mai grave pe care polițiștii ar trebui să le rezolve decât situația în care s-a aflat el pentru scurt timp.

    „Astăzi (ieri-n.r.), polițiștii focșăneni desfășoară o acțiune preventivă pentru creșterea siguranței rutiere, prevenirea accidentelor rutiere grave și determinarea participanților la trafic să respecte legislația rutieră. Astfel, pe parcursul întregii zile, polițiștii vor identifica conducătorii auto care opresc sau staționează în zona trecerilor de pietoni sau a intersecțiilor, creând un pericol major de producere a accidentelor rutiere, acționându-se cu precădere în zonele aglomerate ale municipiului Focșani și pe arterele de circulație unde s-au produs accidente rutiere pe fondul neacordării priorității pietonilor”, ne-a spus, la începutul zilei, agent principal Paula Enache din cadrul biroului de presă al IPJ Vrancea. Ulterior, aceasta a transmis presei rezultatele acțiunii: „Au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier. De asemenea, polițiștii au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale dintre care 89 prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002 republicată și 3 sancțiuni prevăzute de alte acte normative. Au fost reținute 8 permise de conducere și două certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate aplicate este de 15.945 RON. Exemplu: La data de 11 octombrie a.c, polițiștii au depistat pe strada Mărășești un bărbat, de 54 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,86 mg / l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 336 alineatul 1 din Codul Penal”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here