Comunicat de presa4 12.10.2017
La data 11.10.2017 procurori D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Leahu Petrică, Hulea Ionuț, Popa Denis-Adrian, Pîslaru Daniel-Cătălin și Doroftei Adrian-Marian, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, complicitate la viol, pornografie infantilă și lipsire de libertate în mod ilegal.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în luna februarie a.c., inculpații, cu vârste între 15 și 21 de ani, au constrâns, prin amenințări și acte de violență, o minoră în vârstă de 13 ani să întrețină raporturi sexuale cu aceștia, raporturi care au fi fost filmate cu un telefon și postate pe o rețea de socializare.
Inculpații au fost prezentați Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea.
La acțiune au participat și luptători ai Serviciul pentru Acțiuni Speciale – Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.