Liberalii s-au opus din nou proiectului privind extinderea Școlii nr 3

0
697


Liberalii focșăneni nu au fost de acord, ieri, cu proiectul de hotărâre referitor la continuarea lucrărilor la extinderea Școlii nr 3 pentru care sunt alocați 700 mii lei de la Guvern prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Obiectivul de investiții este finanțat prin PNDL 2017-2020 cu obligația Primăriei Focșani de a depune toate documentațiile tehnice până la 30 noiembrie 2017. Pentru realizarea acestor documente era nevoie de modificarea unei hotărâri de Consiliu Local din 2015 referitoare la inventarul bunurilor din domeniul privat al municipiului. Proiectul nu a fost votat de consilierii locali liberali iar municipalitatea pierde o finanțare de 700 mii lei alocată strict pentru finalizarea lucrărilor la proiectul „Extindere cu 12 săli de clasă a Școlii nr 3 Focșani”. Această investiție a fost demarată în 1997, cu bani de la Ministerul Învățământului, prin Inspectoratul Școlar. Ulterior, a fost finalizat doar sediul Inspectoratului Școlar iar lucrările la corpul de școală au fost continuate cu bani de la bugetul local. În ultimii 12 ani au fost investiți peste 3,1 milioane lei de la bugetul local. Extinderea înseamnă două corpuri de clădiri, cu laboratoare, săli de clasă, cabinet medical, birouri administrative, grupuri sanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here