Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Cercetător de la ICAS, preluat de elicopterul SMURD de la Vintileasca după ce i s-a făcut rău


Un bărbat de 33 de ani din Prahova a fost preluat de un elicopter SMURD de la Vintileasca, după ce i s-a făcut rău. S-a întâmplat marți, iar intervenția a durat câteva ore bune, până când salvatorii au reușit să ajungă la el. Atunci când i s-a făcut rău, bărbatul se afla împreună cu un coleg într-o zonă greu accesibilă, stâncoasă, de pe raza comunei Vintileasca, sat Măgura.
    Imediat ce bărbatului i s-a făcut rău, colegul său a apelat numărul unic de urgență 112 și a cerut ajutor. Potrivit informațiilor primite de la primarul comunei Vintileasca, Georgel Spătaru, „este vorba despre un băiat tânăr din cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS)”. „Grupul care a fost la noi, format din două persoane, este din Prahova. Au venit aici pentru a face niște sondaje, studii, cu privire la creșterile din zonă și cu privire la sol. Se aflau în punctul După Măgura în momentul în care i s-a făcut rău, o zonă greu accesibilă, o stâncărie. Se aflau cam la jumătatea distanței dintre locul din care au plecat și cel în care trebuiau să ajungă. Noi am fost informați după ce s-a sunat la 112 și am ținut legătura de la primărie cu persoana care îl însoțea. Imediat a venit ambulanța și apoi pompierii cu o șenilată dar nu a putut fi folosită din cauza terenului. S-a identificat zona în care se aflau cei doi și odată cu cei de la ISU a venit și un elicopter SMURD care a aterizat la aproximativ 1 kilometru de locul în care se aflau cei doi. A fost greu pentru că a fost dus pe targă, cei de la ISU au folosit cordițele lor, dar au reușit să-l ducă la elicopter. Zona are o pantă de peste 70 grade. Este greu și să stai în picioare. Din câte am înțeles el avea o problemă medicală”, ne-a spus primarul Spătaru.
    Pompierii au primit apelul la ora 13.20, iar intervenția s-a finalizat la 17.40. Salvatorii de la ISU au ajuns la fața locului cu o autospecială de intervenție și comandă 4×4, dar și cu șenilata. Victima a fost transportată pe targă pe o distanță de aproximativ 1 kilometru. „În data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 13.20, un apel primit în dispeceratul integrat ISU-Ambulantă anunța că un bărbat în vârstă de 33 de ani, aflat într-o zonă greu accesibilă, pe raza comunei Vintileasca (sat Măgura), se simte rău. Către zona indicată s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu un APIC (autospecială de primă intervenție și comandă – autoturism 4×4) și un UTV Argo 8×8 (șenilata), care au intervenit în colaborare cu SVSU Vintileasca, pentru transportul persoanei respective din locul în care se afla la elicopterul SMURD. Intervenția s-a dovedit a fi una dificilă, având în vedere faptul că salvatorii s-au deplasat cu UTV-ul cca. 1 km, iar pe o distanță de cca. 1 km au fost nevoiți să transporte persoana respectivă cu ajutorul unei tărgi, a corzilor și cordițelor. Intevenția s-a finalizat în jurul orei 17.40. Persoana respectivă face parte dintr-un grup de cercetători”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?