Elevii și profesorii, invitați să se înscrie în Patrula de Reciclare

0
701


Cadrele didactice din grădinițe, școli și licee se pot înscrie la cursuri pentru a deveni profesori coordonatori ai echipelor ce vor fi formate în cadrul  programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare. Înscrierile se pot face pe portalul online http://www.patruladereciclare.ro/inscrie-ti-scoala/. Patrula de Reciclare este un program de voluntariat foarte apreciat în rândul elevilor și al profesorilor. Pentru primă dată, programul acordă și premii pentru școlile suporter.
„Ediția a VII-a va fi „Ediția Campionilor” – anul echipelor celor mai performante. Programul a devenit o platformă de referință în educația de mediu, o comunitate națională în care competiția, dar și solidaritatea au aceeași valoare. Copiii și profesorii înscriși în Patrule au aspirații din ce în ce mai înalte, sunt din ce în ce mai mândri să facă parte din program, din ce în ce mai hotărâți să contribuie la schimbări vizibile în comunitățile lor. Acordăm, pentru prima oară, un premiu special școlilor care își vor ajuta colegii, ca Suporteri, adică vor preda deșeuri electrice, vor comunica pe teme legate de reciclare, vor sprijini acțiunile de mobilizare la colectare. Până și Suporterii au devenit un fel de «campioni»”, declară Alexandra Arnăutu, managerul programului.
În program se pot înscrie, din fiecare județ, în medie 10 unități de învățământ ca Patrule școlare și 10 unități școlare ca Suporteri. Grădinițe, școli sau licee din România, toate pot deveni, în acest an școlar, Suporteri ai patrulelor locale, care pot primi premii.
Programul este aplicat deja 7 de ani, fiind una dintre cele mai durabile inițiative în domeniul educației de mediu, cu un impact profund, dovedit, în rândul copiilor și tinerilor care au fost Agenți ai Patrulei de Reciclare. Împreună cu elevii lor, profesorii coordonatori ai Patrulelor și Suporterii vor începe activități de promovare a colectării selective a deșeurilor electrice în comunitățile din care fac parte, pentru a reduce fenomenul poluării și pentru a proteja mediul.
 Înscrierile în Ediția Campionilor se încheie pe data de 20 octombrie, la ora 23:00. Trebuie știut faptul că școlile din Vrancea s-au înscris de fiecare dată în număr mare și au și fost premiate în cadrul proiectului. „Mi-a plăcut să fac parte din Patrula de Reciclare. Împreună cu colegii mei, am reușit să strângem deșeurile de la noi din familii. Doamna învățătoare ne-a vorbit despre cum să protejăm mediul înconjurător, iar noi le-am spus mai departe părinților noștri”, ne-a spus Maria -Teodora, elevă în clasa a II-a la Școala Duiliu Zamfirescu din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here