Tânăr fermier vrâncean, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție

0
1663


Un tânăr fermier din Vrancea a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Galați, fiind acuzat de infracțiuni de corupție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea.
    Procurorii DNA spun că vrânceanul a prezentat documente și a dat declarații false, inexacte sau incomplete, obținând astfel fonduri europene. Acest lucru s-ar fi întâmplat în perioada 2015-2016. Anchetatorii spun că tânărul fermier a depus două certificate de atestare fiscală la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Vrancea, prin care atesta că nu are datorii la bugetul local și că îndeplinește condițiile pentru a primi banii.
    Procurorii arată în rechizitoriu că, anterior perioadei menționate, el mai  încasase 106.668 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Isac Ionuț cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2015-2016, în susținerea unor cereri de acordare a ajutorului nerambursabil (tranșa a II-a), în cadrul măsurii 112 – „instalarea tinerilor fermieri”, inculpatul Isac Ionuț a depus cu rea-credință la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Vrancea două documente false (certificate de atestare fiscală), prin care se atesta în mod nereal că titularul nu figurează cu datorii către bugetul local și că a îndeplinit condițiile de acordare a sprijinului financiar. Anterior, în același context, inculpatul încasase deja 106.668 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arată într-un comunicat al DNA.
Facem precizarea că pe întreg parcursul urmăririi și procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here