Bărbați prinși la pescuit ilegal, pe Siret

0
997


Doi bărbați, unul de 39 de ani, iar celălalt de 29 de ani, au ajuns în atenția oamenilor legii, după ce au fost prinși de către jandarmi la pescuit, pe râul Siret. Cei doi se aflau în zona localității Pufești și aveau asupra lor plase monofilament, dar și o ambarcațiune confecționată artizanal, dintr-o cameră de tractor.
    „În data de 09.10.2017, în jurul orelor 16.30, o patrulă de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Vrancea a observat două persoane care pescuiau pe râul Siret folosind mai multe plase de tip monofilament. În urma verificărilor desfășurate de către jandarmi s-a stabilit că persoanele în cauză se numesc B.M. în vârstă de 39 ani și R.D.F. de 29 ani, iar aceștia pescuiau pe râul Siret, în zona localității Pufești, din două bărci pneumatice confecționate artizanal, folosind mai multe plase de tip monofilament. De la numitul B.M. jandarmii au ridicat două plase de tip monofilament, una dintre acestea având lungimea de 80 metri, lățimea de 1 metru, iar cea de a doua având lungimea de 35 metri și lățimea de 1 metru, precum și o ambarcațiune confecționată artizanal dintr-o cameră de tractor.

De asemenea, de la numitul R.D.F., de 29 ani, au fost ridicate o plasă de tip monofilament, având lungimea de 80 metri, lățimea de 1 metru, precum și o ambarcațiune confecționată artizanal dintr-o cameră de tractor. În cauză jandarmii au procedat la întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală, numiții B.M. și R.D.F., fiecare fiind susceptibili de săvârșirea infracțiunii de pescuit prin utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament – faptă prevăzută și sancționată de art. 64,lit. k, din  O.U.G. 23/2008. Actele de sesizare, plasele monofilament, precum și ambarcațiunile confecționate artizanal au fost predate pe bază de proces verbal Poliției Municipiului Adjud pentru continuarea verificărilor în cauză”, se arată într-o informare a IJJ Vrancea.
Facem precizarea că pe întreg parcursul urmăririi și procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here