Ziua Internaţională a Educaţiei, marcată de parlamentarii vrânceni

0
451


Senatorul PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu a declarat cu prilejul Zilei Internaționale a Educației că ziua de 5 octombrie a devenit, de la an la an, un prilej de a transmite un mesaj clar către întreaga societate privind rolul unei educații de calitate și al profesorilor competenți și motivați. „Această zi este un simbol semnificativ al conștientizării, înțelegerii și aprecierii față de contribuția pe care profesorii o au pentru educație și dezvoltare și, în egală măsură, prilej pentru a atrage atenția asupra rolului profesorilor în cadrul societății. Cu acest prilej, le urez tuturor cadrelor didcatice din județul Vrancea multe satisfacții profesionale, multă sănătate și puterea de a rămâne aceiași oameni de înaltă conștiință, devotați meseriei și valorilor educaționale!”, a precizat senatorul Cristian Dumitrescu.
La rândul său, deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr a declarat că menirea acestui moment festiv este aceea de a mobiliza întreaga societate în sprijinul ce trebuie acordat educatorilor. „Tema aleasă pentru Ziua Internațională a Educației 2017, „Educație în libertate: emancipare pentru profesori”, își propune să concentreze eforturile comunității internaționale asupra priorităților legate de creșterea autonomiei în procesul educațional, în conformitate cu prevederile Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă în educație, adoptată de Organizația Națiunilor Unite în septembrie 2015, ținând cont de evoluțiile unor factori globali de instabilitate, precum conflictele armate, calamitățile naturale ori migrația. Toți acești factori sunt potențiali generatori de intoleranță, discriminare și sărăcie, afectând atât resursele materiale alocate educației, cât și autonomia educatorilor. Eforturile pe care profesorii din regiunile afectate ale lumii le fac pentru a asigura continuitatea și calitatea educației în astfel de condiții trebuie recunoscute și încurajate de către noi toți”, a precizat deputatul Angel Tîlvăr. Parlamentarul a arătat că deși mai sunt multe de făcut și multe provocări de depășit în acest domeniu, statul român poziționează educația în zona priorităților sale absolute și confirmă astfel faptul că aceasta are un rol definitoriu în modul în care proiectăm România europeană, prosperă și competitivă a viitorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here