Primari, oameni de afaceri, fermieri dar și specialiști în accesarea fondurilor europene au fost prezenți, ieri, la simpozionul „Orizonturi în agricultura vrânceană”, organizat, ieri, în sala mare a Consiliului Județean Vrancea. Cele mai bune informații despre fondurile europene pentru agricultură au fost transmise de secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Alexandru Potor, directorul general al APIA, Adrian Pintea, directorul gener al Agenției pentru Finanțarea Insvestițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, directorul în cadrul Ministerului Agriculturii, Vasile Carnariu. Din partea administrației județene a fost prezent vicepreședintele Consiliului Județean, Dănuț Cristian. Reprezentantul primarilor de comune din Vrancea, Ștefan Moscu, a arătat că administrațiile locale întâmpină numeroase dificultăți începând de la realizarea proiectelor, până la rambursarea cheltuielilor realizate. Primarul comunei Cîrligele a atras atenția asupra modificărilor produse de legea salarizării, care a eliminat stimulentul de 75% acordat persoanelor care implementează proiecte cu fonduri europene. Ori, fără acest stimulent financiar, funcționarii încep să evite aceste proiecte, care necesită mai mult timp și responsabilitate mare. În replică, directorul AFIR, Adrian Chesnoiu, a arătat că există un proiect de lege la nivelul Parlamentului care se referă la acordarea unui spor pentru funcționarii implicați în derularea proiectelor cu fonduri europene.
Situația fondurilor europene accesate de autoritățile locale și fermierii din Vrancea a fost prezentată de directorii APIA și AFIR Vrancea. Astfel, la Oficiul Județean pentru Finanțarea Insvestițiilor Rurale sunt înregistrate 1007 proiecte cu o valoare de peste 43 milioane euro. Directorul OJFIR, Gabriel Bărculescu, a subliniat că până acum au fost efectuate plăți la 924 proiecte, în valoare de 20,8 milioane euro. Cele mai multe proiecte sunt la măsura 6, cu 806 proiecte în valoare de 16 milioane euro, din care 9 milioane euro au fost deja plătite. De asemenea, la măsura 4 au fost depuse 39 proiecte, cu o valoare contractată de 14 milioane euro. La măsura 19 sunt înregistrarea 7 GAL-uri, cu o valoare de 4,4 milioane euro, din care au fost plătite peste 700 mii euro.
În ceea ce privește subvențiile acordate fermierilor vrânceni, directorul APIA Vrancea, Ionel Partene, a precizat că au fost efectuate plăți de peste 163,9 milioane lei pentru campania agricolă 2016. „APIA Vrancea a efectuat plățile pentru campania 2016 pentru toți fermierii eligibili. Există un singur caz, o obște care nu a primit deloc subvenție în 2016 din cauza faptului că dosarul a fost blocat de Direcția Juridică, este un proces pe rol și nu s-au putut efectua plățile”, a spus directorul APIA, Ionel Partene.
Acesta a arătat că, în următoarele zile va fi finalizat controlul în teren. La nivelul județului Vrancea acest eșantion de control a însemnat 384 fermieri și încă 2100 fermieri controlați prin teledetecție. „A fost finalizat controlul clasic în teren, mai puțin 144 de parcele, reprezentând parcele din măsura 10, pachet 4 culturile verzi și pachetul 7 terenurile arabile importante pentru zona de hrănire gâsca cu gât roșu. Pachetul 4 va fi finalizat în cursul zilei de marți, ca verificare în teren, iar pachetul 7, adică un număr de 49 de parcele, se vor finaliza până la data de 15 octombrie”, a precizat directorul APIA. Acesta a arătat că documentele depuse de fermieri pentru obținerea fondurilor europene arată o concentrare a suprafețelor către exploatații mai mari, adică un mod mult mai eficient de a lucra terenul. Astfel pentru anul 2017 au fost înregistrate 22585 cereri de la fermiere, comparativ cu 2016, când au fost 22874 cereri. Însă a crescut suprafața pentru care se solicită ajutorul financiar, de la 157710 hectare în 2016 până la 158286 hectare în acest an.