Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Ministrul Educației anunță că peste 300.000 de ghiozdane vor fi oferite unor elevi din clasele II-VIII


Peste 300.000 de ghiozdane vor fi oferite unor elevi din clasele II-VIII, a anunțat ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, într-un mesaj publicat pe Facebook. Potrivit ministrului Pop, vor fi oferite „308.611 ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII (elevii din clasele pregătitoare și I primesc ghiozdane prin programul național), precum și rechizite școlare pentru un număr estimat de 51.539 de preșcolari”. „Obiectivul urmărit este ca prin majorarea bugetului alocat inițial (11.118.363 lei), fiecare copil din grupul țintă să primească în anul școlar 2017-2018 atât rechizite școlare, cât și ghiozdan”, a mai scris Liviu Pop.
Cererea de finanțare depusă de Ministerul Educației, la începutul lunii septembrie, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 a fost aprobată. Decizia permite, începând cu acest an școlar, achiziționarea de rechizite pentru preșcolari, respectiv suplimentarea cu ghiozdane a pachetelor de rechizite ce se acordă elevilor din ciclul primar și gimnazial, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul ministerului.
Conform sursei citate, sunt asigurate fondurile necesare finanțării achiziției a 308.611 ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII (elevii din clasele pregătitoare și I primesc ghiozdane prin programul național), precum și rechizite școlare pentru un număr estimat de 51.539 de preșcolari. Valoarea estimată de achiziție este de 40 lei/elev/an școlar.
Cererea de finanțare este complementară programului național derulat de Guvern în conformitate cu Legea 126/2002 pentru aprobarea OUG 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare și cu Legea 248/ 2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Obiectivul urmărit este ca prin majorarea bugetului alocat inițial (11.118.363 lei) fiecare copil din grupul țintă să primească în anul școlar 2017-2018 atât rechizite școlare, cât și ghiozdan, se spune în comunicat.
Grupul țintă eligibil este reprezentat de copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, cursuri de zi, aflați în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Suma totală din POAD 2014-2020 destinată Ministerului Educației pentru finanțarea a diverse programe cu impact social este de 27.000.000 de euro, ceea ce presupune un buget mediu anual de 6.750.000 de euro pe durata întregului exercițiu financiar, cu posibilitatea redistribuirii sumelor în funcție de necesități, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?