Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO : Elevii Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu, consilieri locali pentru o zi


Sâmbătă, 30 septembrie 2017, elevii Liceului Teoretic Ioan Slavici din Panciu au avut ocazia de a fi consilieri locali pentru o zi, datorită proiectului „Joc de strategie: Politica locală”, derulat de Fundația Friedrich Ebert (FES), alături de Primăria Orașului Panciu, Consiliul Local Panciu și Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu.
    Elevii au simulat o ședință de consiliu local în cadrul căreia au propus spre dezbatere și aprobare proiecte de hotărâre ce au avut ca fundament nevoile comunității.
    Proiectul „Joc de strategie: Politica locală” s-a derulat în perioada 29-30 septembrie 2017. În cele două zile, elevii au participat la un training de formare în care au dobândit cunoștințe despre funcționarea instituțiilor democratice în cadrul sistemului politic din România și despre mecanismele de participare prin care cetățenii pot interveni în luarea deciziilor publice.
    În primele două etape, desfășurate vineri, 29 septembrie, tinerii au aflat cum funcționează sistemul politic din România, conform legislației în vigoare, cum se ia decizia publică la nivel național, județean și local și au pus bazele politicii locale alături de traineri. Ulterior, ei au asistat la ședința ordinară a Consiliului Local Panciu.
       În următoarele două etape, care s-au derulat pe parcursul zilei de sâmbătă, 30 septembrie, participanții s-au întâlnit cu 5 consilieri locali care au aflat de la elevi care sunt problemele și nevoile tinerilor din comunitate, sprijinindu-i să întocmească proiecte de hotărâri ce au fost incluse pe ordinea de zi a ședinței simulate. În rolul de primar a fost invitat primarul orașului Panciu, Iulian Nica. Edilul-șef a primit, din partea Fundației Friedrich Ebert, o diplomă de colaborare cu inițiatorii proiectului.
    „Am trăit cu toții o experiență inedită. Noi, aleșii locali, am avut ocazia să le împătășim tinerilor din experiența noastră, de a le arăta, cu exemple concrete, cum își desfășoară activitatea Consiliul Local, cum iau naștere proiectele de hotărâre, cum sunt dezbătute, adoptate și aplicate acestea. Pe de altă parte, elevii au avut prilejul de a participa efectiv la dezbaterile unei ședințe de consiliu local, să-și exprime opiniile și propunerile. Am avut un dialog constructiv, pe parcursul căruia am aflat ce așteptări au adolescenții de la actuala generație de politicieni și, foarte important, ce își doresc ei să realizeze administrația locală în orașul Panciu. Am primit propuneri foarte interesante, de care, cu siguranță, vom ține cont în implementarea viitoarelor proiecte în comunitatea noastră. Mulțumesc Liceului Teoretic Ioan Slavici și Fundației Friedrich Ebert pentru această frumoasă colaborare, pe care dorim să o menținem și în viitor,  pentru  proiecte la fel de interesante și utile tinerilor!”, a declarat primarul Iulian Nica.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?