Elevii claselor de gimnaziu de la Centrul Åcolar pentru Educație Incluzivă (CSEI) Elena Doamna din Focșani au participat la deschiderea târgului de carte, care a avut loc la Focșani în perioada 28 septembrie – 1 octombrie. Conform datelor furnizate de Petronela Bernovici, director adjunct al CSEI Elena Doamna, școlarii, însoțiți de profesorii educatori, au luat parte la acest eveniment în cadrul activităților de socializare și stimulare cognitivă. Cărțile expuse pe standuri au trezit interesul, atât elevilor din clasa a V-a, cât și celor de clasa a VIII-a.
Târgul s-a dovedit a fi un real succes printre micuții iubitori de carte, care au fost atrași de volumele cu coperți frumos ilustrate, pe când cei mari au manifestat interesul pentru culegeri de matematică și scriitori clasici, care îi pot ajuta în promovarea examenului de evaluare, pe care îl vor susține în curând. „Atât cei mici, cât și cei mari și-au propus să citească mai mult pentru a-și dezvolta vocabularul și imaginația. Au fost foarte încântați de această expoziție cu cărți”, au transmis profesoarele Lenuța Anghel și Mirela PÈrlog.
La această ediție a Târgului de carte de la Focșani au participat edituri locale și naționale, cunoscute publicului, care au pus la dispoziția vrâncenilor noutățile editoriale, la prețuri promoționale.