A murit profesorul Nicu Grozea, „suflet al Şcolii Răstoaca“

2
1938


O veste tristă a primit vineri comunitatea din Răstoaca și anume că cel care a fost „domnul Grozea” s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani. „Lumină pentru zeci de generații de elevi, sprijin pentru colegi, suflet al Åžcolii Răstoaca și profesor dăruit de limba română și franceză, director foarte mulți ani, un exemplu demn de urmat, un om respectat de întreaga comunitate, a devenit de-a lungul anilor parte din familia tuturor celor care l-au cunoscut. A lăsat în urmă trei fete și o soție, care a fost, de asemenea, profesor de limba română și director ani la rând, de care suntem alături și cărora le transmitem sincere condoleanțe. Îl vom păstra cu drag și cinste în amintire pe cel care a fost pentru noi toți „domnul Grozea”. Vă mulțumim pentru faptul că ați făcut parte din viața noastră și că ați fost martor la momentele cele mai importante de-a lungul devenirii noastre ca oameni și cadre didactice. Nu vă vom uita niciodată”, a transmis colectivul de cadre didactice al Åžcolii Răstoaca. „A fost un om extraordinar, un profesor exemplu”, „Un dascăl de excepție, care cu dragoste și pasiune a format generații întregi. Nu-l voi uita niciodată, l-am purtat adesea în gândurile mele, l-am îndrăgit foarte mult. Îmi amintesc că așteptam aprobarea lui, ori de câte ori mă ridicam în picioare să răspund. Dădea ușor din cap și atunci știam că e bine. Mi-a dat curaj. Numai un profesor desăvârșit poate semăna dragoste pentru o anumită materie elevilor săi”, „Un profesor și un om deosebit! Dumnezeu să-l odihnească in pace!”, sunt doar câteva dintre mesajele primite pe facebook de familia îndoliată.
    Despre profesorii Grozea, am aflat, accesând iuliananegoita.dizabil.eu, că au fost „o familie frumoasă care s-a mutat în localitatea noastră (Răstoaca – n.r.) cu mult înainte ca noi să ne fi născut”, o familie care a „influențat destinele multor generații de răstoceni. Practic viața lor se confundă cu istoria acestei localități. (…) Doamna și domnul Grozea au predat limba și literatura română, au fost pe rând directori ai Școlii Generale din Răstoaca, au fost bibliotecari și au consiliat mulți dintre elevii acestei școli”, scrie Iuliana Negoiță în articolul „Profesori ce au modelat destine”. Autoarea articolului a aflat vestea trecerii la cele veșnice a profesorului Grozea și a scris emoționant pe pagina sa de Facebook: „Domnul profesor Nicu Grozea, fost director al Școlii Generale Răstoaca, a plecat să predea Limba Română îngerilor. Drum lin spre Cer, domnule profesor!”.

    Profesorul Nicu Grozea a fost înmormântat duminică. Dumnezeu să-l odihnească!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here