Miercuri dimineață am mers cu Alina în târgul din Oborul focșănean. Nu sunt client de târguri, doar turist. De aceea, totul mă miră, mă surprinde și îmi stârnește curiozitatea. Oborul te întâmpină cu coroane, cruci și servicii funerare. E oarecum normal, de vreme ce la câteva sute de metri se află Cimitirul Nordic. Dar parcă e puțin ciudat să-ți începi eventualele cumpărături cu imaginea asta.
Vânzătorii de mobilă își înșiră marfa pe stradă, la fel și cei de pitici de grădină și alte ornamente exterioare. Pe măsură ce înaintezi te întâmpină mirosul de pâine și de mici. Apoi vezi și fumul. Oborul fără mici, clar, nu e Obor. O vânzătoare de covrigi înșirați stă zgribulită vestind scurta ploaie cu soare ce avea să vină. Lângă mica ei tarabă, zeci de biciclete își așteaptă călăreții drumurilor Vrancei, pe care să zburde libere ca Pegas-ul. La intrare e masa unei măicuțe care vinde icoane. Câteva femei în vârstă se opresc. Cine știe, poate vor, odată cu o icoană, să cumpere și un pic de ispășire de păcate. În față, rochii albe de mireasă stau pe manechine fără cap. Câțiva bărbați stau la mese și beau bere matinală. Agățate pe umerașe atârnă fuste colorate, stil gipsy. Pantofi, cizme, gumari, lenjerii de pat, pilote, covoare își așteaptă clienții pe tarabe. Dar clienți sunt puțini. Vânzătorii au acea melancolie a comercianților care știu că marfa se vinde greu, dar n-au ce face, e ceea ce le pune pâinea pe masă.
.jpg)
Multe mese sunt goale și multe sunt pline cu nici prin cap nu ți-ar trece că ai putea găsi: zeci de încărcătoare, cabluri, telefoane vechi, ceasuri, laptop-uri, măști de sudură, discuri pentru polizor, boxe vechi, role vechi, baterii și robineți, topoare, cizme scâlciate, tastaturi prăfuite, pixuri, creioane, discuri cu muzică veche, CD-uri, cărți, aparate electrocasnice uzate, tablouri noi și vechi. Vânzătorul tablourilor noi îl strigă pe pictor, care apare de undeva și îmi spune că dacă sunt interesată, acasă are mult mai multe și pentru clienți cu gusturi mai fine. Îmi arată pozele pe telefon. Tablourile noi din Obor costă 50 de lei, unul mai mic și o sută de lei, unul mai mare.
Vă spun, sincer: Oborul mi-a fost trist. Oamenii aceștia vând amintiri. Vechiturile astea păstrează în ele ceva din cei cărora le-au aparținut și, înșirate așa pe tarabe, păreau expuse indecent unor priviri prea curioase. Știu, poate e ceva animism în spusele mele, dar spuneți-mi că atunci când ați cumpărat o carte mult căutată de la anticariat și ați mirosit-o, ați mângâiat-o, n-ați simțit ceva din fostul ei proprietar, cel care a așteptat primul cu înfrigurare să-i deschidă paginile și să intre într-o lume plină cu personaje extraordinare.
.jpg)
Am ieșit spre târgul de mașini. Pe o latură, alte tarabe, alte vechituri: un patefon (fără duză, spune un client), o cupă câștigată de cine știe ce campion la cine știe ce concurs, o veioză de birou fără bec, alte multe cabluri, două biciclete pentru copii, multă, multă încălțăminte veche. Mai departe, la alte tarabe, câteva pâlcuri de flori de metal. Omul care le vinde ne spune că sunt un fel de cleme folosite la montarea acoperișurilor. Sau cel puțin asta am înțeles eu. Oale și ceaune în care să faci mâncare pentru tot neamul adunat pentru veselie sau pentru tristețe stau îmbietoare pe jos. Ce mămăligă ar fi făcut bunica, și cum ar fi răsturnat-o aburindă, și cum ar fi tăiat-o cu ața, și cum am fi început toți nepoții, flămânzi după o zi de alergat pe dealurile pline cu flori nemuritoare, să mâncăm mămăliga goală, înainte să ne pună și câte un polonic cu fasole și câte un castravete murat în borcanul ascuns între rândurile din grădină…
Un domn vinde într-o dubă două cranii cu coarne, un mic acordeon, mobilă. „E marfă bună, de calitate”, o asigură pe o clientă care se suise în dubă să vadă de aproape. Câțiva pași mai încolo, cine are nevoie poate cumpăra tractoare. Și cât vezi cu ochii mașini. Mașini de vânzare și privirile curioase, ba chiar bănuitoare ale vânzătorilor. La ieșirea din târg am remarcat că există un loc pentru fumat. Nu că aș fi fumătoare. Dar de aș fi fost, la finalul călătoriei mi-aș fi aprins o țigară și aș fi savurat-o filozofând despre viață și trecerea ei cu oricare vânzător, client sau taxator mi s-ar fi alăturat.
Cum tutunul n-a vrut să intre în rândul viciilor mele, am terminat periplul nostru de miercuri cu un pahar de suc de mere și cătină, plăcintă cu dovleac, plăcintă cu brânză și mărar, cornulețe și prăjiturele cu nucă, pâine cu secară și ceapă de la Brutăria Marco. Asta eu. Alina și-a luat doar câteva sărățele.
.jpg)
Sincer, nu știu cam de când se face acest târg la Oborul din Focșani, dar cu siguranță se face de mult timp. Îmi amintesc de el încă din copilărie, era unul din locurile unde mergeam când veneam în oraș. Pe atunci nu ajungeam prea des la Focșani, ci doar cu treabă. Știu că părinții mei spuneau mereu „Hai să mergem miercuri sau duminică în oraș ca să mergem și la târg” și într-adevăr așteptam una dintre aceste zile. Comparativ cu atunci, acum e diferit. Și eu poate sunt diferită. Locul e același, momentul e diferit. Atunci parcă era altă atmosferă, mai multă lume, mai plin, mai de târg. Se auzeau cel puțin 5 melodii populare diferite de la tarabele celor care voiau să își vândă casetofoanele, iar azi se auzea doar „ruleta” Innei dintr-un colțișor. Înainte oamenii erau mai cu zvâc, miercurea asta totul era puțin amorțit. Poate că de la vremea mohorâtă de afară și de la zăpușeala din aer. Norii întunecați și ploaia care stătea să vină nu au reușit însă să-i determine pe oameni să plece înainte de ora 12 și nici să își strângă lucrurile înainte de a mai vinde ceva. Încă de la intrare am fost întâmpinată de micii întreprinzători, care încercau să își vândă marfa. Pe partea dreaptă cum te îndrepți spre bazar poți admira ferestrele și ușile din lemn, care mai de care mai frumoase. Dacă ai aruncat o privire asupra ferestrelor, probabil te-ar interesa și niște perdele și draperii, pe care le găsești peste drum. Impresionant aici este faptul că poți găsi diverse modele, unele la fel ca în magazine, dar la un preț mult mai bun. Tot în această zonă, sunt expuse și alte lucruri pentru casă, precum: scaune, mese, canapele, paturi și dulapuri. Până acum am fost întâmpinată de lucruri pentru casă. Dar pentru mine nimic?
.jpg)
Merg spre bazar și chiar de la întrare mă îmbie același miros de mici ca odinioară, iar pe partea stângă găsesc aceiași covrigi ca în copilărie. Lucruri neschimbate la vremuri noi. Intru. Drept în față dau de rochii de mireasă, una chiar foarte frumoasă. Surprinzător pentru un târg de obor. Tot în față, dar în capăt, văd mesele unde se servesc micii sau alte preparate din carne alături de ceva de băut. Erau ocupate parțial, însă mai erau și câțiva oameni care stăteau la coadă pentru a-și lua ceva de mâncare sau de băut. Mie nu îmi era nici foame, nici sete, așa că am ales să mă plimb printre standuri. Primele pe stânga cu îmbrăcăminte și încălțăminte, iar celelalte cu vechituri. Cam goale față de altădată. Mă plimb puțin printre ele, admir unele lucruri și ascult cum negociază unele persoane prețul. Ä‚sta e și farmecul unui târg, faptul că poți să obții un preț mai bun.
.jpg)
Constat că poți găsi cu ușurință lucruri frumoase, lucruri de care ai nevoie sau nu. Recunosc că am fost mai mult impresionată de lucrurile vechi. Aici se găsesc aproape de toate, de la pantofi, sandale, pantaloni, cămăși, ceasuri, brățări sau alte obiecte și accesorii vestimentare, până la obiecte de artă, obiecte casnice, unelte, încărcătoare, telefoane sau electronice. Oamenii au venit cu ce au găsit pe acasă sau pe la cunoștințe și au încercat să scoată niște bani pe aceste lucruri nefolositoare pentru ei, dar folositoare pentru alții. Data viitoare vor fi cu siguranță alte lucruri, vrute și nevrute. La târg se pot găsi și lucruri pe placul tău și dacă mai ești și un bun negociator, atunci „de 5 lei mănânci și bei și căciulă-n cap îți iei”.
