VIDEO : Consiliul Județean Vrancea a aprobat Strategia de evoluţie tarifară 2016-2022 pentru alimentare cu apă și canalizare

10
1919


Consiliul Județean Vrancea a aprobat, miercuri, în ședință ordinară, strategia de evoluție tarifară 2016- 2022 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare a SC Compania de Utilități Publice SA Focșani. Strategia de tarifare reprezintă strategia aplicată pentru finanțarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare care are la bază prețul/tariful unic și care asigură acoperirea costurilor de operare și a costurilor de investiții. În prezent, prețul unui metru cub de apă potabilă este de 3,58 lei, iar prețul unui metru cup de apă uzată este de 2,68 lei. Directorul general al CUP SA, Gheorghe Vasilescu, a explicat de ce este necesară aprobarea unei strategii tarifare și ce trebuie să cuprindă aceasta. „Am plecat de la acel tarif inițial de 2,85 lei, tarif care a stagnat timp de patru ani. Prețul nu a cuprins și inflația din perioada 2008-2016, ci a cuprins doar ajustările în termen real. Iar consultanții când au făcut calculele necesare au ținut seama și de perioada de desinflație din anul respectiv și în felul acesta s-a ajuns la un tarif de 3,58 lei de la 2,85 lei, pentru un metru cub de apă potabilă, iar la canalizare am ajuns la un preț pe metrul cub de 2,68 lei, de la 2,14 lei metrul cub. Practic, tarifele includ acum întreaga inflație din 2008 și până în prezent, țin seama de toate investițiile deja făcute în toate sistemele de alimentare cu apă de la orașe și stațiile de epurare și sistemele de canalizare realizate în programul POS care a avut o valoare de o sută de milioane de euro, investiții care își arată de câțiva ani buni, beneficiile. Pentru că, știți bine, la Panciu, la Odobești, nu se mai oprește apa cum se oprea în anii trecuți. Acum toate străzile au canalizare și au apă potabilă non stop și funcționează în mod corespunzător. Toate aceste beneficii înseamnă și costuri suplimentare. Localități care în trecut nu aveau stații de epurare, care deversau în râuri apa, așa cum era colectată de pe străzi, în prezent situația este cu totul alta”, a precizat directorul general al CUP SA, Gheorghe Vasilescu.
    Potrivit prevederilor art.43, alin.(5) din legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, republicată, „Prețurile și tarifele pentru plata serviciilor de utilități publice se propun de operatori și se stabilesc, se ajustează sau se modifică prin hotărâri ale autorităților deliberative a unităților administrativ-teritoriale ori, după caz, ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, în condițiile legilor speciale, cu respectarea metodologilor elaborate de autoritatea de reglementare competentă”. În calitate de membru al Asociației „Vranceaqua” și în conformitate cu prevederile menționate, Consiliul Județean Vrancea a aprobat ajustarea sau modificarea prețurilor sau tarifelor pentru plata serviciilor de utilități publice, respectiv strategia de evoluție tarifară. La baza elaborării strategiei de evoluție tarifară 2016- 2022 au stat ca indicatori principali de analiză: principiile de stabilire a tarifelor, strategia de tarifare pentru scenariul „cu proiect” și analiza de suportabilitate. Sustenabilitatea, suportabilitatea, împiedicarea risipei și protejarea mediului constituie obiectivul strategiei de evoluție a tarifelor pentru perioada 2016-2020, cuprins în strategia de dezvoltare a serviciului de alimentare cu apă si canalizare.

Marian Oprișan a semnat contractul de finanțare pentru Vranceaqua, etapa a II-a

    Vă reamintim că președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat contractul de finanțare pentru Vranceaqua, etapa a II-a. Acesta este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru perioada 2014-2020, și are o valoare totală de peste 1,1 miliarde de lei, adică 248.380.370 euro din care contribuția beneficiarului – 194.969.276 lei – adică 2%. De altfel, Marian Oprișan a anunțat semnarea acestui contract de finanțare foarte important, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc joia trecută. Șeful administrației județene a ținut să precizeze că cele mai importante proiecte de investiții derulate de administrația județeană au fost și finalizate. „Cele mai importante proiecte le-am finalizat. Primul proiect privind extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, în valoare 104 milioane de euro, care va fi inaugurat în perioada următoare, a fost finalizat. Așa cum va fi dus la bun sfârșit și proiectul privind managementul deșeurilor, adică peste puțină vreme Vrancea va avea cele mai moderne rampe de gunoi, cel mai important centru de management al deșeurilor, iar Vrancea va fi unul din cele mai curate județe din România, va avea cele mai moderne stații de transfer și de sortare în așa fel încât să moară liberalii de ciudă că și acest proiect va fi finalizat”, a precizat Marian Oprișan.
    În etapa a doua a proiectului denumit Vranceaqua – 2, au fost incluse localități din județul Vrancea cu peste 2000 de locuitori, care trebuie să se conformeze la normele de mediu până în anul 2018. Este vorba despre:
    zona de sud: Vulturu – investiții în valoare de 4.171.148 lei, Nănești – investiții în valoare de 2.181.640 euro, Măicănești – investiții în valoare de 5.651.505 euro, Tătăranu – investiții în valoare de 5.786.443 euro, Bordești – investiții în valoare de 3.932.927 euro, Milcovul – investiții în valoare de 3.129.527 euro, Gologanu – investiții în valoare de 228.760 euro, Răstoaca – investiții în valoare de 1.944.112 euro, Biliești – investiții în valoare de 1.635.858 euro, Suraia- investiții în valoare de 3.103.837 euro, Vânători – investiții în valoare de 7.391.845 euro, Cîrligele – investiții în valoare de 3.207.647 euro, Cotești – investiții în valoare de 3.080.303 euro, Gugești – investiții în valoare de 2.458.785 euro, Dumbrăveni – investiții în valoare de 3.795.072 euro, Urechești – investiții în valoare de 1.734.111 euro, Popești – investiții în valoare de 3.345.630 euro, Sihlea – investiții în valoare de 5.675.050 euro, Obrejița- investiții în valoare de 1.318.426 euro, Tâmboiești – investiții în valoare de 2.898.891 euro, Slobozia Bradului – investiții în valoare de 2.784.263 euro;
    zona Adjud: Homocea- investiții în valoare de 2.454.702 euro, Ruginești- investiții în valoare de 3.003. 514 euro;
    zona Panciu: Străoane – investiții în valoare de 3.158.244 euro;
    zona Odobești: Broșteni – investiții în valoare de 2. 847.286 euro, Vîrteșcoiu – investiții în valoare de aproape 1,8 milioane de euro, Bolotești- investiții în valoare de 4.528.597 euro, Jariștea- investiții în valoare de 3.477.979 euro;
    zona turistică – Soveja- investiții în valoare de 661.537 euro, Tulnici-Lepșa- Greșu- investiții în valoare de 9.185.755 euro. 
    De asemenea, vor fi realizate lucrări de completare în localitățile incluse deja în proiectul Vranceaqua-1: în orașele Focșani- investiții în valoare de 16.081.387 euro, Adjud – investiții în valoare de 7.278.322, Panciu – investiții în valoare de 3.223.976 euro, Odobești- investiții în valoare de 4.496.554 euro, Mărășești – investiții în valoare de 4.270.097 euro, dar și în localitățile limitrofe Focșaniului, respectiv Golești – investiții în valoare de 1.514.048 euro și Cîmpineanca – investiții în valoare de 1.866.554 euro.

Prima etapă a proiectului Vranceaqua a fost finalizată

    În prima etapă a proiectului Vranceaqua au fost finalizate lucrările de alimentare cu apă în Focșani, Adjud, Odobești, Panciu și Mărășești, dar și în comunele Homocea, Golești și Cîmpineanca. Totodată, au fost reabilitate rețele de distribuție apă cu o lungime totală de 94.279 ml, au fost extinse rețelele de distribuție a apei potabile cu 67.852 ml, a fost construită o stație de repompare a apei potabile și au fost realizate patru gospodării de apă. De asemenea, în ceea ce privește sistemul de canalizare, în localitățile Focșani, Adjud, Odobești, Panciu, Mărășești, Golești și Cîmpineanca au fost reabilitate rețele de canalizare cu o lungime totală de 31.723 ml și au fost extinse rețelele canalizare cu 144.321 ml. Totodată au fost realizate 18 stații de pompare a apelor uzate și au fost introduși în sistem peste 24.500 metri liniari de conductă de refulare. Practic, lucrările de investiții de alimentare cu apă și canalizare sunt finalizate și funcționale. Lucrările la Focșani au costat 49.861.932, 63 lei, la Golești 9.797.932,8 lei, la Cîmpineanca 4.355.224,45 lei, la Adjud 24.961.944,58 lei, la Odobești 34.155.705,15 lei, la Panciu 30.734.543,77 lei, la Mărășești 17.470.142, 26 lei, iar la Homocea 8.766.355,42 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here