VIDEO : Consiliul Județean a aprobat rectificarea bugetară. Liberalii au votat împotriva alocării de bani pentru protecția copilului și a persoanelor cu handicap

8
1568


Bugetul Consiliului Județean Vrancea și al instituțiilor din subordinea sa a fost  rectificat, ieri în ședință ordinară. Astfel, Consiliul Județean a prins în buget suma de peste 4,6 milioane de lei alocată de Guvernul României, ca urmare a  rectificării bugetului de stat pe anul 2017. Și de această dată, consilierii liberali au votat împotriva acestui proiect de hotărâre, invocând că prin alocarea unor sume de bani pentru organizarea Festivalului Internațional al Viei și Vinului Bachus – 2017 „se face risipă pe tradiții”. Deși consilierii PSD și ALDE au arătat că banii au fost alocați pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, susținerea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap și pentru „Programul pentru școli al României”, liberalii au votat împotrivă considerând rectificarea bugetară „inoportună”. Mai mult, consilierii județeni PSD și ALDE au arătat că Festivalul Internațional al Viei și Vinului Bachus este foarte important pentru viticultori care au încheiat contracte comerciale  atât în țară căt mai ales în străinătate. „De fiecare dată, consilierii liberali au votat împotriva proiectelor inițiate de Consiliul Județean, în mare majoritate. Acum, ori v-a murit muza ori nu ați citit documentul și ați găsit o chichiță, suma care va fi alocată prin această rectificare Centrului Cultural Vrancea. O categorisiți ca fiind o risipire de bani. Nu știu ce înțelegeți dumneavoastră prin risipire de bani atunci când este vorba de cultură, pentru că o să urmeze Bachus 2017, iar Centrul Cultural este cel care o să organizeze acest eveniment. Toate manifestările culturale vor fi organizate de Centrul Cultural și nu vorbim aici de spectacole. Vă invit să participați în acest an la Bachus pentru că în anii anteriori nu am văzut colegii liberali să participe la acest eveniment, să vizitați toate standurile ce vor fi organizate și veți constata foarte multe exponate care au legătură numai cu tradițiile, obiceiurile și cultura județului Vrancea”, a afirmat consilierul Constantin Guguianu.

Concursul de vinuri organizat în Vrancea, locul II la nivel național

    Și secretarul județului, Raluca Dan, a precizat că aleșii județeni liberali ar fi trebuit ca înainte să dezbată acest subiect, să ceară aparatului tehnic și de specialitate al Consiliului Județean feed-back-urile pe care  le-a obținut de la evenimentele organizate în anii trecuți. „În ceea ce privește concursul de vinuri și Festivalul Internațional al Viei și Vinului Bachus, pe care Consiliul Județean le organizează în acest an, vreau să vă aduc la cunoștință că o parte din producătorii de vinuri din Vrancea au intrat în contacte economice cu oameni pe care Consiliul Județean i-a adus în Vrancea ca urmare a invitațiilor făcute, persoane cu care au încheiat contracte economice. Inclusiv în China”, a afirmat Raluca Dan. Secretarul județului a arătat că prin intermediul Festivalului Internațional al Viei și Vinului Bachus, Vrancea este așezată pe harta turismului. „Prin intermediul tuturor manifestărilor care se desfășoară în cadrul acestui festival punem județul Vrancea pe o hartă a turismului. Și așa cum oamenii se duc la spectacole gratuite în diferite orașe, la fel și la acest festival vin oameni să asculte muzică, să deguste vinuri acolo unde sunt gratis. Pentru că asta este cel mai important la un astfel de festival, inclusiv participarea la concursul de vinuri este gratis. Trebuie să fiți mândri deoarece concursul de vinuri organizat de Consiliul Județean în Vrancea cu ocazia  Festivalului Internațional al Viei și Vinului Bachus, a ajuns anul trecut pe locul doi la nivel național. Asta înseamnă că acest concurs de vinuri și Festivalul Internațional al Viei și Vinului Bachus au deja un nume”, a precizat secretarul județului, Raluca Dan. 

Simpozion cu teme istorice, luat în derâdere de liberali

    Liberalii nu s-au sfiit nici să atace modul în care a fost organizat un simpozion cu teme istorice din cadrul „Centenarului Marelui Război – Vrancea Eroică 1917-2017”, consilierul Liviu Bostan susținând că evenimentul nu a avut priză la populație. Asta în condițiile în care la acest simpozion au participat istorici renumiți care au conferențiat despre rolul marelui război în realizarea dezideratului de veacuri al românilor, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În replică, vicepreședintele Ionel Cel Mare a spus că Bostan, care este profesor de matematică, a participat la un simpozion din care nu a înțeles nimic. „Ați participat la un simpozion din care nu ați înțeles nimic, pentru că nu a fost matematică. Dacă erau trei, patru operații bănuiesc că înțelegeați. Nu faceți aprecieri atunci când nu vă pricepeți”, a spus Ionel Cel Mare. La rândul său, consilierul județean Adrian Atarcicov, care este și profesor de istorie, a declarat că un simpozion pe teme istorice și patriotice nu se măsoară în bani. „Când este vorba de un simpozion, de chestiuni patriotice, nu știu dacă se poate pune problema câți bani se bagă și câți bani rezultă”, a spus Atarcicov. De reținut că, pentru modul în care a fost organizat „Centenarul Marelui Război – Vrancea Eroică 1917-2017”, a vorbit chiar președintele României, Klaus Iohannis, care i-a felicitat pe organizatori. Așadar, nici valoarea istorică a unor evenimente care au schimbat istoria acestei țări și nici patriotismul nu au însemnat și nu înseamnă nimic pentru liberali vrânceni.

Rectificarea bugetară a avut loc. Bani pentru copiii instituționalizați

    Cu toată opoziția liberalilor, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului Consiliului Județean Vrancea și al instituțiilor din subordinea sa. Este vorba de prinderea în buget a sumei de peste 4,6 milioane de lei pentru: susținerea sistemului de protecție a copilului – 1,531 milioane lei; susținerea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap – 1,777 milioane lei; „Programul pentru școli al României” conform HG nr. 640/2017 – 1, 354 milioane lei. De asemenea, Direcția Tehnică și Investiții a propus modificarea Programului privind necesarul  de fonduri pentru activitățile de întreținere și modernizare a drumurilor județene pe anul 2017.
    Consilierii județeni au ținut un moment de reculegere pentru Viorel Nica, tatăl colegului lor George Claudiu Nica. Viorel Nica a murit luni seară, la Spitalul Județean Focșani, unde a ajuns după ce a căzut dintr-o căruță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here