Cadrele didactice din învățământul primar așteaptă precizări de la Ministerul Educației cu privire la situația auxiliarelor. În prezent, auxiliarele folosite în anii trecuți sunt în afara legii, iar acum se lucrează la omologarea materialelor didactice ce urmează a fi avizate de Ministerul Educației Naționale (MEN). „Noi așteptăm precizări de la Minister și până atunci respectăm ordinul ministrului. Unde este lege, nu-i tocmeală”, a transmis Gabriela Oloeriu, inspector școlar pentru învățământul primar.
Deja a fost finalizat atât proiectul de Metodologie-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, cât și proiectul de Metodologie-cadru privind asigurarea omologării utilizării mijloacelor de învățământ în învățământul preuniversitar. Acestea vor fi aprobate prin ordin de ministru, după ce săptămâna viitoare Guvernul va adopta o hotărâre prin care Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) va primi atribuții în domeniul avizării/ evaluării auxiliarelor didactice. Este foarte posibil ca auxiliarele care au fost folosite până acum în școli să primească avizul Ministerului în continuare, dacă acestea respectă programa școlară și vin în completarea manualelor.
Trebuie precizat faptul că, potrivit legii învățământului, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar se folosesc numai manuale școlare și auxiliare care sunt aprobate de MEN.