Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

VIDEO şi GALERIE FOTO: Bărbat găsit mort în râul Șușița; cadavrul a fost transportat la SML pentru a se afla cauza morții


Un bărbat în vârstă de 78 de ani, din localitatea Varnița, comuna Răcoasa, a fost găsit ieri fără suflare în apele râului Șușița, în dreptul localității de domiciliu. Petru Oancă a dispărut miercuri, în jurul prânzului. Bărbatul păzea vacile oamenilor din sat și plecase de dimineață cu animalele la păscut. El nu s-a mai întors în sat la prânz, iar proprietarii animalelor s-au alarmat. Oamenii au anunțat dispariția lui la 112 și au început să-l caute și ei. Bătrânul a fost găsit abia ieri, în jurul orei 11.00, de către un pescar. Cadavrul bărbatului se afla în apă, cu fața în jos, în spatele unei tufe, într-o zonă unde adâncimea apei depășește cu greu 60 de cm.
Un nepot de-al bărbatului decedat ne-a spus că acesta ar fi avut probleme cu inima și că în urmă cu vreo doi ani ar mai fi dispărut de acasă preț de câteva zile. Nora bărbatutui ne-a spus că înainte de a pleca cu vacile la păscut, socrul său și-ar fi cumpărat o sticlă de bere, pe care a luat-o cu el.
    În căutarea bărbatului, în urma apelului primit la 112, au plecat inclusiv pompierii și polițiștii. După ce pescarul a anunțat că a găsit cadavrul, un echipaj de pompieri militari din cadrul Stației Panciu a intervenit pentru scoaterea trupului neînsuflețit al bărbatului din apa Șușiței, în dreptul localității Varnița. 

    Consătenii bărbatului găsit decedat ne-au spus că acesta era un om muncitor, care se îngrijea de cele de trebuință gospodăriei și că avea grijă de nepoții singurului său fiu. După ce a aflat de moartea tatălui său, fiul său a avut nevoie de îngrijiri din partea unui echipaj de ambulanță.
    Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la SML în vederea efectuării necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza morții. Polițiștii continuă cercetările, decesul bărbatului survenind în condiții suspecte. „La data de 14 septembrie 2017, polițiștii Postului de Poliție Răcoasa au fost sesizați despre decesul în condiții suspecte a numitului Oancă Petru. Acesta a fost găsit decedat în albia râului Șușița. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul decesului în condiții suspecte a persoanei în cauză”, ne-a declarat agent șef principal Ovidiu Capros, de la Poliția Răcoasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?