Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

ULTIMA ORĂ! Bărbat de 36 de ani, din Nistorești, ucis de un roi de VIESPI


 Toader Coroi, un  bărbat în vârstă de 36 de ani,  din Vetrești-Herăstrău (cătun Podu Èšârdii), comuna Nistorești, a murit în această dimineață, după ce a fost atacat de un roi de viespi. Potrivit primarului comunei Nistorești, Ion Gogoriță, bărbatul ar fi mers la câmp să cosească, fiind însoțit de mama sa și de un unchi. La un moment dat, în timp ce cosea în apropierea unui fag, a fost atacat de un roi de viespi, care l-ar fi pișcat de cap. În scurt timp, bărbatul a început să se simtă rău, iar mama sa a chemat ambulanța. Până la sosirea ambulanței, bărbatul a fost urcat în căruță și adus în sat. Deși echipajul de la ambulanță i-a aplicat bărbatului manevre de resuscitare timp de aproximativ o oră, nu s-a mai putut face nimic pentru el. Cel mai probabil, decesul său a survenit în urma șocului anafilactic provocat de înțepăturile viespilor. Bărbatul era divorțat, are un copil și locuia cu părinții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?