Pregătiri intense pentru „Bachus” 2017

9
9256


Consiliul Județean pregătește Festivalul Internațional al Viei și Vinului „Bachus”, cel mai prestigios eveniment care are loc anual în județul Vrancea. Aflat la cea de-a XXV-a ediție, festivalul va avea loc la Focșani, pe parcursul a patru zile, în perioada 5-8 octombrie 2017. Vrancea este cea mai mare podgorie a României, iar Festivalul „Bachus” reprezintă cartea de vizită a „Å¢ării viei și vinului”, o sărbătoare așteptată de toți vrâncenii. Festivalul Internațional al Viei și Vinului este al doilea mare eveniment de profil viti-vinicol din țară, datorită numărului mare de participanți. Trei evenimente principale vor marca desfășurarea Festivalului Bachus din acest an. Este vorba despre: Concursul Național de Vinuri Bachus, 5-6 octombrie, ediția a VIII-a; Lecții de degustare de vinuri, susținute de renumiți somelieri, 6-8 octombrie, în Piața Unirii din Focșani; Evenimentul velo „Drumul Podgoriilor Vrâncene pe Bicicletă”, ediția a III-a.
    Concursul Național de Vinuri Bachus are rolul de a promova podgoria vrânceană și producătorii locali de vinuri. Evenimentul este organizat sub patronajul Consiliului Județean Vrancea, iar juriul va fi compus din degustători experți. Obiectivele concursului sunt: promovarea vinurilor de calitate, antrenarea partenerilor din piața vinului într-o competiție benefică în folosul consumatorului și educarea publicului privind caracteristicile și tipicitatea vinurilor românești și din import comercializate în România. Participarea la concurs este gratuită și este inițiată de producător prin trimiterea probelor, însoțite de buletinul de analiză. Categoriile de vinuri în concurs vor fi următoarele: vinuri albe liniștite nearomate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri albe semiaromate și aromate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri roze și roșii (seci, demiseci, demidulci, dulci). Termenul limită de primire a probelor în concurs este 4 octombrie 2017, ora 15.00. Cele mai apreciate vinuri albe, roșii și băuturi spirtoase vor fi premiate cu Marea Medalie de Aur.
    Evenimentul de degustare de vinuri va promova cel mai valoros produs asociat cu numele județului Vrancea, vinul și meșteșugul vinului. În cadrul acestor lecții, deschise publicului larg, vrâncenii pot învăța cum să deguste un vin și cum să facă o bună asociere a mâncării cu vinul. Toți cei interesați de modalitatea de degustare pot participa, în mod gratuit, la lecțiile organizate pe parcursul a trei zile de Consiliul Județean Vrancea, în colaborare cu Organizația Somelierilor din România.
    Evenimentul velo „Drumul Podgoriilor Vrâncene pe Bicicletă”, ediția a III-a, are rolul de a promova obiectivele turistice, peisajele și tradițiile județului. Cicliștii sunt invitați să descopere farmecul celei mai mari podgorii din România, unde se află mai multe beciuri și crame celebre. Județul Vrancea are un patrimoniu viticol de 27.523 ha, ceea ce reprezintă 11% din totalul terenului agricol al județului și aproximativ 10% din suprafața viticolă a României. Cultura de viță de vie contribuie în proporție de 30-40% din valoarea producției totale agricole a județului și aduce un aport substanțial la bugetul statului. O treime dintre producătorii locali de struguri și vin din România sunt în județul Vrancea. Festivalul Internațional al Viei și Vinului Vrancea „Bachus” este marcă înregistrată OSIM. Evenimentul atrage anual turiști și aduce un aport important la promovarea pe plan național și internațional a județului din punct de vedere oenologic, turistic, cultural, gastronomic și tradițional.

9 COMENTARII

  1. Felicitari pentru circul de prost gust pe care il promovati stimati edili la pleava orasului prin intermediul festivalului mitocaniei si al incurajarii betivilor-Bachus.Cu milioanele de euro aruncate in buzunarul expiratilor societatii sau a cantaretilor intrati in anonimat ati fi putut sa carpiti gropile din oras care ne sufoca.Stiti prea bine ce ugente are Focsaniul si in ce hal fara de hal arata,dar ne tratati ca pe idioti,insa idiotii nu suntem noi.Renegatilor,aveti vreo limita?unde va credeti aici?

  2. Este bine ca se fac”Pregatiri intense pentru „Bachus”2017”,deoarece ard de nerbadare sa-l vad pe dl.Sorin Francu,a carui TUPEU NEMARGINIT am avut onoarea de vedea intr-o alocutiune a Domiei Sale,tinuta la o sedinta a CL.Focsani,interpretandu-l pe ZEUL „Bachus”-MIORITIC de”Provincia Europeana Vrancea”.Dupa CIRCUL POLITICO-CULTURAL pe care primarul Cristi Misaila l-a facut in sedinta extraordinara a CL.Focsani din data de 17.08.2017,iar MASCARICII POLITICI-„liberali”,Bostan Liviu,Cristi Irimia si Nicu Tanase s-au ERIJAT in SALVATORII CULTURII mioritice de „Provincia Europeana Vrancea”,in data de 31.08.2017,am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com,”eseul””CIRCARI POLITICO-CULTURALI, MIORITICI DE „PROVINCIA EUROPEANA VRANCEA””,unde prezint imagini cu mormantul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia aflat in PARAGINA. Pentru ca CIRCUL POLITICO-CULTURAL de”Provincia Europeana Vrancea”sa fie TOTAL,”independentul” consilier din CL.Focsani, Emi Gongu,a considerat ca se IMPUNE avansare Mr.Gh. Pastia la gardul de GENERAL,pentru a avea acelasi grad ca seful de partid al fratelui sau geaman, respectiv dl.Cel Mare Ionel.Prin intermediul acestei rubrici am spus ca ma voi implica in constituirea unui GRUP DE INTIATIVA pentru renovarea din bani privati a mormantului celui care a fost Mr.Gh.Pastia si pe cale de consecinta,in data de 12.09.2017,am inainta la Primaria Focsani documentatia in vederea obtinerii Certificatului de Urbanism pentru renovarea mormantului Mr.Gh.Pastia,inregistrat la nr.65587/12.09.2017. Cu aceasta ocazie poate afla si primarul Cristi Misaila unde este amplasat mormantul FILANTROPULUI Mr.Gh.Pastia, care prin incalcarea de catre Domnia Sa a Legii 102/2014,a fost lasat in PARAGINA. De asemenea, pana la data emitirii Certificatului de Urbanism, primar Cristi Misaila are OBLIGATIA conform legii amintite mai sus,sa taie nucii care au crescut in jurul mormantului Mr.Gh.Pastia. La anexa 2 a „eseului””IN „PROVINCIA EUROPEANA VRANCEA”, DUMNEZEU A INCETAT SA MAI FIE PSD-ist”,pe care il voi posta maine,14.09, 2017,pe blogul ulisegrosu.blogspot.com si care se vrea a fi un CADOU dedicat d-lui presedinte Marian Oprisan, care isi aniverseaza ziua de nastere, va fi prezentat in fotocopie petitia nr.124/22.08.2017,inaintata preseduintelui CJ Vrancea, de catre vecina mea, pentru care, catelul Bobita este un PANACEU. In aceste conditii,solici d-lui presente al CJ.Vrancea, Marian Oprisan, ca in cinstea aniversarii zilei de nastere a Domniei Sale,sa-l GRATIEZE pe prietenul meu,Bobitza,FURAT prin ViLENTA de pe un DOMENIU PRIVAT de catre subordonatii primarului Cristi Misaila.

  3. Nici eu nu sunt prea tare cu asta….dar la cat se fura….dai nu ar mai face ?i asta ar fi un ora? chiar mort de tot….a?a macar…ei fura cu sau fara Bachus…festivalul berii..etc……k oricum nu are nimeni ce sa le fac?….macar mergem ?i noi undeva….

  4. Daca vreti va fac eu metrou sa mergeti la bautura direct la mine la Mandresti unde am eu plasticele cu fratele Bujia.
    Mariane daca mai imi mai dai un fond european sa mor daca nu te pup si in cur.!
    Multumesc ca mai scapat de Garda De Mediu.!

  5. Domnule Noaptes, dar despre sumele alocate acestui circ, nu ne spuneti nimic? Sau ii lasati pe cei sa publice, daca o publica si ei binenteles. Am vrea sa facem si noi un calcul sa stim cam cate milioane de euro se duc pe apa sambetei cu toate festivalurile astea si ce s-ar fi putut realiza cu acesti bani.

  6. @”SORINA”; Puisor, analizandu-ti cu atentie comentariul postat la ora 15.02, am ajuns la concluzia ca tu ai putea fi „iubitul meu postac, piscot-cameleon”. Deoarece postacul „orion” nu ma m-ai baga in seama pentru a-mi spune daca logica mea a fost una corecta, in cazul in care am dreptate, tu ai SANGE in INSTALATII sa recunosti acest lucru ?

  7. Paranghelii, atata stiti sa faceti. Drumurile,iluminatul si curatienia in oras cand le faceti ca orasul arata intr-un hal fara de hal? Si daca C.J. tot baga banii in asa ceva, de ce nu foloseste banii astia sa preia Spitalul Judetean si sa le ofere cetatenilor dreptul la sanatate?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here