SCANDAL la început de an școlar! Educatoare acuzată de o mamă că nu a vrut să-i primească fetița la grădiniță pe motiv că tatăl ei este bolnav

32
10545


Dacă pentru cei mai mulți dintre copii și părinți prima zi de grădiniță e una deosebită, nu același lucru îl poate spune și o mamă din Mărășești, care a avut parte de o experiență la care nu se aștepta, după cum singură mărturisește. Aceasta ne-a povestit că a mers, ieri, cu fetița de 3 ani, la grădinița Lizuca din Mărășești, unde o înscrisese pe cea mică în urmă cu mai bine de 2 luni. Femeia spune că a fost întâmpinată de educatoarea Sorina Bînzar, care i-a spus că nu îi poate primi copilul în grupă deoarece tatăl său suferă de o boală transmisibilă incurabilă. „Eu am mers dimineață la 8 și 10 cu fetița la grădinița, dar nici nu m-a lăsat să intru de la ușă doamna Sorina Bînzar. Sub pretextul că nu are locuri, mi-a dat de înțeles că nu o poate primi în grupă pe fetiță fiindcă tatăl acesteia are probleme de sănătate. Chiar am auzit că s-a plâns în oraș că nu vrea copii cu probleme la clasă. Nu e fetița mea primul sau singurul copil cu care se comportă așa. Eu am acte medicale prin care dovedesc că fetița este sănătoasă și nu sunt motive să nu fie primită în colectivitate, mai ales că am înscris-o în urmă cu câteva luni și de atunci mi s-a spus că este acceptată, în grupă fiind doar 17 copii, deci nu se pune în discuție să nu fie locuri”, povestește mama, al cărei nume nu îl dăm din motive lesne de înțeles.
Femeia ne-a mai spus că în cele din urmă a găsit înțelegere la educatoarea de la grupa mijlocie, care a primit fetița în grupa ei, pentru a nu o trimite acasă chiar din prima ei zi de grădiniță. De asemenea, ne-a mai spus că nici nu mai vrea să își lase fetița la educatoarea Bînzar.
Conducerea Liceului Tehnologic Eremia Grigorescu din Mărășești, de care aparține grădinița Lizuca, spune că nu este vorba de nici un fel de discriminare și că la mijloc ar fi doar o neînțelegere, provocată de listele cu copii înscriși la grupă, listă furnizată de secretariatul unității de învățământ, „Cred că adevărul este undeva la mijloc și a fost doar o neînțelegere, care a plecat de la lista pe care o avea doamna educatoare. În planul de școlarizare sunt prevăzuți 20 de copii la grupă, iar noi am avut 22 de cereri. Cererea doamnei a fost cererea 21, de aceea doamna educatoare i-a zis mamei că nu este la grupa dumneaei copilul. Între timp, noi am avut două cereri de transfer la o altă grădiniță din oraș, pentru doi copii, și automat au intrat și ultimele cereri, dar educatoarea nu avea lista nouă cu copii. Repet, tind să cred că a fost doar o neînțelegere, noi avem toată bunăvoința să rezolvăm toate cazurile. Pentru noi este important ca părinții și copiii să se simtă confortabil și să avem o relație bună între părinți, copii, cadre didactice. Acum, fetița doamnei este înscrisă la grupa mijlocie la solicitarea acesteia, motivând că și în acea grupă sunt copii născuți în 2014”, ne-a spus Daniela Iacob, directorul Liceului Tehnologic Eremia Grigorescu Mărășești.
Și educatoarea Sorina Bînzar spune că a fost doar o neînțelegere și că a sfătuit-o pe mamă să meargă la secretariatul școlii pentru a vedea cum stau lucrurile. „Mămica a venit dimineață la grădiniță și mi-a zis «cred că fetița este la dumneavoastră grupă». I-am zis că nu este la mine, fiindcă nu figura în listă. Am sfătuit-o să meargă la școală, să vorbească. Între timp s-a lămurit”, ne-a declarat educatoarea.

Accesul la educație, garantat de Legea Educației

 
În România, dreptul la educație este garantat de legi și de Constituție. Legislația asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea Statului Român a dreptului fundamental la învățătură, pe tot parcursul vieții. Legea reglementează structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ de stat, particular și confesional. Din Legea 1/2011 aflăm că „Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare”, potrivit articolului 2, aliniatul 4.
De asemenea, „în România învățământul constituie prioritate națională”, potrivit articolului 2, alineat 7 din aceeași lege.

32 COMENTARII

  1. Ce mincinoase!!! Atat directoarea cat si educatoarea…in grupa respectiva sunt 16 copii. Fata asta si a inscris fata in vara la grupa mica, si in urma cu trei saptamani 2 Persoane si au inscris copii si ei figurau pe lista. Cum vine asta? Va Rog sa investigati cazul!!!! Nu lasati acesta Persoana fara suflet sa mai raneasca un copil!!!!! Afara cu ea!!!!!!!

  2. Se poate verifica calculatorul unitatii cand si cum au fost inscrisi. Chiar daca avea 22 ce era un copil in plus ? A fost mutat la grupa mare…. la anu trebuie sa mearga la scoala, adica la 4 ani in grupa pregatitoare. Sigur nu o sa aiba loc in grupa pregatitoare pentru ca nu o primeste calculatorul si o transferam la alta doamna care are loc, in clasa a IV a. Voi cititi ce scrieti ? ISJ Vn, ce parere aveti ?

  3. ce mai asteapta isj ? directoarea trebuie demisa pentru DISCRIMINARE …doamna stie ce inseamna ? iar educatoarea tuta care nu stie ca anumite boli nu se transmit – la coada vacii – ca acolo ii e locul …

  4. Rusine, mai vreti si salarii marite. La Marasesti abandonul scolar este in floare,acum educatoarele triaza copiii. Oare si la liceu triaza, ca nu a luat nimeni bacu. În Marasesti invatamantul nu mai este o prioritate nationala, este o prioritate de interese: dai spaga din gradinita! RUSINE ! Au plan de scolarizare 20 de copii, ce este peste nu coteaza, îi mutam direct sa dea competentele in februarie si bacul in iunie. Personalul liceului, faceti greva sa va mareasca salariile iar copiii nostri sa stea acasa..RUSINE !

  5. Parinti nesimtiti ! Nu meritati sa fiti parinti, nu stiti sa fiti recunoscatori pentru ceea ce vi se ofera; blamati si jigniti, asta va caracterizeaza. Sorina Binzar este la acest moment, poate cea mai buna educatoare din Marasesti! SA VA FIE RUSINE !

  6. Plan de scolarizare 20 copii. De ce nu 5 ? Aceasta este DISCRIMINARE ! In timp ce alti profesri se intrec in a avea cat mai multi elevi, aici nu stiu cum sa scape de ei. Sper ca organele in drept sa se autosesizeze pentru discriminare si vinovatii sa suporte consecintele. Ati facut de rusine statutul de profesor.

  7. Cine?? O nesimtita si o femeie disperata dupa cadouri!!! De ce nu a primit copilul? Era pe lista!!!! Dar i a distrus prima zi de gradinita unui copil!!! Afara cu eaaa!!! Ca educatoare trebuie sa fi in exemplu pentru copii

  8. Exista discriminare in fiecare unitate scolara.Ar trebui eliminata.Aceasta pleaca de la directori.Ministerul sa faca verificari.Profesorii pot confirma acest lucru.

  9. si de ce ma rog, parintii sunt nesimtiti si nerecunoscatori? ce au facut ? pentru ca sunt saraci , bolnavi sau romi? dar de educatie incluziva se stie pe la marasesti ? carati dosarele cu roaba, faceti cursuri cu tona si nu pricepeti nimic pentru ca sunteti educatori analfabeti functionali !

  10. Directorul Iacob Daniela si directorul adjunct Rusu Nicoleta trebuiesc demisi intrucat stiau de situatie si nu au luat nici o masura. Educatoarea Bînzar Sorina trebuie mutata la alta gradinita unde nu este plan si educatoarii au chiar 35 de copii în clasa. Stiu ca totul ramane doar un ,,foc mic de paie,, iar educatoarea v-a recidiva ! Daca nu ea ,alta, ca oricum nu le face nimeni nimic. Copilul ramane cu sechele toata viata, pentru ca nu a fost primit in gradinita cand toti copii radeau si se jucau. Punete in locul lui cititorule ! Eu plang…

  11. Nu cred ca postarea anterioara este scrisa de ,,profesor,,,ar fi o rusine sa practice meseria de cadru didactic ,deoarece nu are cele mai elementare cunostinte de scriere corecta din punct de vedere gramatical.Scrie-ti propria demisie si inscrie-te in clasa a III-a !

  12. Gramatica e problema ta??? Unui copil I-a fost refuzat dreptul la educatie de catre o educatoare fara scrupule! Afara cu ea! Nu merita acel post!

  13. Stiti ce nu înteleg, de ce a fost mutat copilul de la grupa mica la grupa mare si nu a fost mutata educatoarea la alta gradinita ? Exeplu: Gradinita din ?igani, sa vedem mai face discriminare, ca aici educatoarea are 30 de copii înscrisi.

  14. Ma voi alatura acestei mamici pentru a da in judecata educatoarea. Anul trecut am fost nevoita sa mut copilul in alta gradinita, intrucat nu am avut de unde sa dau fondul clasei (300ron)ca sunt cerinte la grupa mare. Aceasta ,,divortata,, care nu mai stie numarul barbatilor cu care umbla, ne da lectii de moralitate. Hai sictir ! Ne vedem la tribunal.

  15. Noi p?rin?i eramde fata când aceasta doamna a venit cîn fata ?i doamna sorina ia spus clar ca nu este la ea pe lista nu o mai acuzati pe nedrept,doamna costea a f?cut panarama când a auzit ca va fi la ea în clasa,vom fi al?turi de sorina

  16. Aloo,terminati cu prostiile eu va recomand gradinita in India fara discriminare.
    Mai terminati cu denumirea de rom ca se confunda cu bautura,tiganul e tigan pana moare clar?

  17. Voi parintii Prost informati ati facut panorama… fata are martori.. sunteti niste mancatori de c….t, ati facut cariera din Barfa… de ce un copil sa mearga la grupa mijlocie cand e de dreamt la grupa mica!!! Auzi…nu erau locuri:))) sustineti rautatea si barfa… sa va fereasca Dumnezeu sa fiti in situatia acestei fete!!!!

  18. Fata lui doamna lui doamna costea ar trebui sa tac? din gura ca ieri mama ei a facut un scandal ca nu o accepta la ea în clasa dar ei îi plac scandalurile ?i le place sa dea la monitorul

  19. Mancati kkt si va si place. Fata trebuia s fie la Sorina. A fost inscrisa din iunie,erau inca destule locuri. Plus ca ea si educatoarea sunt vecine….putea sa ii zica toata vara ca nu mai e loc in grupa. Bai,fiti seriosi! Ce vina are fata ca e tac.su bolnav? Mai bine ati zice „Doamne fereste!” ,pt ca rautatea nu duce decat la rau.Fata e perfect santoasa si chiar daca nu ar fi fost,tot ar fi fost nedrept sa fie data la o parte.E un copil bun,frumos si nu a gresit nimanui,face primii pasi in viata .

  20. Adevarul este ca unele cadre didactice nu se se lasa de asa ceva ( discriminare ). Si mie mi s-a intimplat cu ani in urma discutasem cu directoarea sa duc copilul la acea scoala, dar acolo chiar preoteasa care preda la acea scoala i-a soptit directoarei in fata mea sa nu-mi primeasca copilul pe motiv c-ar fi bolnav. Va imaginati cit de greu i-a venit in primul rind copilului, nu mai zic mie. de-atunci copilul a ramas marcat de cita nedreptate s-a facut. Ce pot sa spun ca aceste ” cadre didactice „, n-ar merita sa fie in invatamint, nu de alta dar n-au ce-nvata copii de la asemene persoane fara frica de D-zzeu si fara bun simt.

  21. Pai si normal sa faca scandal Doamna Costea cand i se paseaza un copil care ar fi trebuit sa fie la grupa mica. Doamna Costea are grupa mijlocie. Nu e corect, nu e normal, nu e etic sau moral. Nu te poti juca asa cu viitorul unui copil. Mai ales ca acest copil o sa fie discriminat si stigmatizat toata perioada de gradinita /scoala /liceu din cauza unor cadre didactice mediocre care au uitat sa aplice ceea ce au invatat. La fel si parintii care urla ca din gura de sarpe ca fetita nu are ce cauta la Sorina Binzar in clasa ca se ia boala, fetita fiind perfect sanatoasa, iar mama ei poate dovedi acest lucru. Dar sa respingi asa un copilas de 3 anisori care abia incepe sa viseze, sa isi faca un drum in viata e ca si cum cineva ti-ar taia aripile cand te pregatesti sa zbori. Trist, trist. Iar incompetenta de doamna director de care apartine gradinita nu ia nicio masura.. Ce poate sa insemne cand cineva incalca constitutia si dreptul la educatie al unui copil.. Decat daca posturile nu sunt date pe… „concurs” si ca avem un sistem educational de imi vine sa plang. Capul sus, mamico, viata o sa aibe grija de toti. Iubeste-ti fetita si nu lasa ca rautatea din lumea asta sa strice singura iubire pura, cea a parintelui fata de copil si reciproc.

  22. Datoria unui cadru didactic este, printre altele, sa.si protejeze colectivul de elevi, fie ca vorbim de o raceala ori alte boli contagioase. Dar de la a exclude un copil chiar daca se prezinta documente pana la excluderea unui cadru didactic bun din sistem, asa cum este dna Binzar, este foarte mult. Eu totusi cred ca fetita trebuia sa ajunga in grupa doamnei Costea, se stiu clar prieteniile dintre mama fetitei si fiica cea mare a doamnei Costea. Prietenie implicit confidente. Doamna Binzar este foarte discreta si nu avea de unde sti problemele de sanatate ale vecinilor sau ale parintilor elevilor. Oricum ar fi, nu cred ca are rost sa judecati calitatea profesionala a unui cadru didactic atata timp cat, cei mai multi dintre parinti, isi dau copii la grupa pregatitoare, gradinita etc. la niste asa zise profesoare care nici macar nu.s in stare sa promoveze examenul de titularizare. Ar trebui sa fiti mai atenti si sa nu va mai lasati manipulati de Nume sau prenume. Mai uitati-va si la om, la experienta lui de viata si la realizarile lui.

  23. Daca toate educatoarele au rolul de a,, proteja,, colectivul de elevi, atunci pe fetita nu o s-o primeasca nimeni (sau pe orice copil bolnav ori cu dezabilitati) si atunci va intreb eu unde este invatamantul obligatoriu gratuit indiferent de etnie, religie sau dezabilitati? Se vede clar din declaratia mamicii ca acceptarea copiilor in colectivul doamnei Sorina este preferential

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here