37 de deținuți au început noul an școlar

1
753


37 de persoane, aflate în custodia Penitenciarului Focșani, au început ieri școala. Potrivit unui comunicat de presă al Penitenciarului Focșani, 22 de persoane sunt înscrise în clasele I-IV, iar 15 în clasele V-VIII.
Cursurile sunt asigurate de cadre didactice de la Școala nr. 7 Focșani.
„Luni, 11 septembrie 2017, la Penitenciarul Focșani a avut loc deschiderea oficială a anului școlar 2017 – 2018 pentru persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate. La cursurile școlare au fost înscrise 37 persoane aflate în custodia unității, respectiv 22 persoane pentru clasele I-IV și 15 persoane pentru clasele V-VIII. Structura anului școlar, documentele școlare, precum și metodologia organizării examenelor de absolvire a cursurilor de școlarizare și profesionalizare sunt identice cu cele din școlile aparținând sistemului național de învățământ. Activitatea de școlarizare se deșfășoară în colaborare cu Åžcoala generală nr. 7 Focșani care asigură și cadrele didactice necesare instruirii școlare. Ca serviciu public aflat în slujba comunității, Penitenciarul Focșani organizează cursuri de școlarizare pentru persoanele custodiate urmărind compensarea deficitului școlar și prevenirea, în acest fel, a recidivei, prin transmiterea unor valori fundamentale, formarea de deprinderi și atitudini, care să determine comportamente prosociale”, se arată în comunicatul transmis de comisar de penitenciare Georgeta Gură.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here