Talentul și cartea, împletite la Liceul de Artă din Focșani

0
1125


Porțile Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” Focșani s-au deschis anul acesta pentru cei mai talentați elevi ai județului Vrancea. Dovedind aptitudini artistice de la vârste fragede, s-au înscris la examenele de testare la clasa I , specialitatea muzică, în dorința de a ocupa unul din cele 8 locuri disponibile. Primii 8 vor studia instrumentul pian sau vioara în funcție de opțiunea făcută. Clasa a V-a și-a așteptat candidații până în luna septembrie datorită etapei de transfer. Organizată din două grupe, o grupă cu specific arte plastice (pictură, desen, modelaj, istoria artei) și un grup de muzică (instrument principal pian, violă, clarinet, flaut, trompetă sau chitară, teorie), clasa de gimnaziu studiază dimineața într-o atmosferă primitoare.
    Clasele de liceu au fost ocupate în prima etapă de admitere în proporție de 100%, elevii manifestând interes pentru clasele de muzică, de arte plastice și arhitectură. În primii ani se pun bazele studiului compoziției, studiul volumului, studiul culorii, elemente de perspectivă, desen proiectiv la specialitățile arte plastice și arhitectură iar la muzică, inițiere vocală, teorie, forme și armonie, pian tehnic. „Elevii noștri ating performanțe în orice moment al formării lor profesionale și asigură în permanență promovarea la nivel național. Olimpiadele școlare, concursurile de specialitate, evenimentele cultural artistice sunt provocări pe care le primesc cu bucurie. Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” Focșani va promova mereu gustul pentru frumos și va forma și dezvolta tinere talente. Respectăm alegerea făcută de elevi și părinți asumându-ne răspunderea pentru o educație de calitate”, transmite profesorul Diana Tăicuțu, directorul Liceului de Artă din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here