Poliţist lovit cu pumnul în faţă de un scandalagiu

0
1132


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au trimis în judecată un bărbat de 67 de ani, din Homocea, pentru săvârșirea infractiunii de ultraj. Victima sa a fost un lucrător de la postul de poliție din comună, căruia bărbatul i-a dat un pumn în față.
    Conform rechizitoriului, fapta a fost comisă în luna iunie. Atunci, lucrătorul de poliție a fost sunat de o persoană din localitate, care i-a adus la cunoștiință că un minor, care nu are permis, conduce un moped pe drumurile publice. Urmare a apelului telefonic, polițistul s-a deplasat pe strada indicată de apelant, pentru a vedea despre ce este vorba. Ajuns la fața locului, polițistul a găsit persoana care l-a sunat, dar și pe copilul despre care s-a spus că a condus mopedul fără să aibă permis de conducere. În timp ce omul legii încerca să-i stabilească identitatea copilului, la fața locului a venit inculpatul, care a început să-i adreseze injurii. Polițistul i-a cerut scandalagiului să se legitimeze, dar agresorul a refuzat. De asemenea, nu a vrut să meargă nici la sediul postului de poliție pentru a-i fi stabilită identitatea. Atunci, polițistul a încercat să-l încătușeze pe bărbat, dar nu a reușit, deși a folosit spray-ul iritant lacrimogen. În momentul în care polițistul se chinuia să-l încătușeze, inculpatul i-a aplicat omului legii o lovitură cu pumnul în zona feței.
    În urma loviturii primite, omul legii a avut nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale. Audiat fiind, bărbatul a negat că l-ar fi agresat pe omul legii. El a fost contrazis de câțiva martori, care au declarat că l-au văzut când a dat cu pumnul în polițist. Bărbatul trimis în judecată pentru ultraj nu a mai avut probleme cu legea, după cum se arată în rechizitoriul procurorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here