Tinerii social democrați din Vrancea se întâlnesc la Școala de vară de la Gălăciuc

2
720


PSD Vrancea organizează, în perioada 5-7 septembrie, „Åžcoala de Vară a  Tineretului Social Democrat Vrâncean”, ediția a XI-a, care va avea loc la Gălăciuc. La acest eveniment, ce va avea ca temă „Președinția UE – Examenul maturității României Europene”, vor participa peste 100 de tineri, care vor lua parte la mai multe conferințe, susținute de politicieni locali și de la centru.
Deschiderea lucrărilor va fi făcută de președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan. Printre politicienii care vor fi prezenți la școala de vară a tinerilor social democrați se numără Cristian Dumitrescu, președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, Marius Alexandru Dunca, ministrul Tineretului și Sportului, europarlamentarul Emilian Pavel, membru în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, Victor Negrescu, Ministru delegat pentru Afaceri Europene, președintele coordonator național al PES activists România, senatorul Ecaterina Andronescu, președinta Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senat, deputatul Gabriel Petrea, ministrul pentru Dialog Social și președinte al TSD România.
Åžcoala de Studii Politice a Tineretului Social Democrat Vrâncean se va desfășura pe mai multe module, urmând ca invitații să propună spre dezbatere diverse teme. La finalul manifestării, Marian Oprișan va oferi diplome de participare tinerilor și premii câștigătorilor concursurilor ce vor fi organizate pe durata celor trei zile.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here